Scarface

 În ziua de 11 martie a anului 1997, casa de discuri Rap-A-Lot Records găzduia lansarea unui nou material din partea lui Scarface. Este vorba despre al patrulea material discografic al său, albumul „The Untouchable”.

 Acesta a debutat pe poziția unu în cadrul Billboard 200, fiind o premieră pentru emcee, întrucât nu reușise această performanță cu restul de trei albume lansate până în acel moment. Pentru succesul său comercial, albumul a fost certificat cu aurul de către RIAA în același an.

 Tracklist-ul său numără 14 piese printre care își face loc una realizată alături de Tupac Shakur, și anume „Smile”, lansată la scurt timp de la moartea artistului. Restul pieselor reprezintă colaborări cu artiști precum Daz Dillinger, Devin The Dude, Dr. Dre, Ice Cube și Too Short.

 Albumul aniversează astăzi 20 de ani de la apariție și audiția sa este posibilă în continuarea acestui articol: