a-tribe-called-quest-the-low-end-theory  La un an distanță de lansarea materialului de debut intitulat „People’s Instinctive Travels and the Paths of Rhythm”, membrii grupului muzical A Tribe Called Quest au lansat un nou album, care în această zi împlinește 25 de ani de la lansare!

 Numele acestuia este „The Low End Theory”, unul dintre primele materiale care au combinat hip hop-ul cu jazz-ul. Acesta s-a bucurat de numeroase reacții pozitive după momentul apariției, dar și de distincții, fiind numit de Rolling Stone al 154-lea album din „Cele mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor”.

 Tracklist-ul său numără 14 piese, dintre care se fac remarcate „Check The Rhime”, „Jazz (We’ve Got)” și „Scenario”. De producția muzicală a întregului tracklist, cu excepția pieselor ce ocupă locul șase și zece în cadrul acestuia, s-au ocupat chiar cei de la ATCQ, de realizarea celorlalte două piese fiind responsabil Skeff Anselm.

 În vara acestui an, câțiva artiști au realizat un mural pe un perete din Queens, cu ocazia aniversării de 25 de ani a acestui album. Mai multe despre acesta puteți afla aici.

 Audiție plăcută!