black-star Black Star este numele adoptat de către Mos Def și Talib Kweli, care, în 1998 s-au unit pentru a lansa împreună un material memorabil pentru cultura hip hop. Este vorba despre primul și singurul material lansat în această formulă, al cărui nume este „Mos Def & Talib Kweli are Black Star”.

 Pe data de 29 septembrie 1998 (zi în care avea loc și lansarea albumelor „The Love Movement” din partea ATCQ și „Aquemini” din partea celor de la OutKast), cei doi lansau acest prim material împreună, renunțând la ideea inițială de a lansa câte unul pe cont propriu.

 Tracklist-ul acestuia cuprinde 13 piese, printre care se numără „Respiration”, realizată în colaborare cu Common, care se bucură și de un videoclip; „Definition” și „Thieves In The Night”. La realizarea producției muzicale a albumului au contribuit multe persoane, dar ușor de remarcat este faptul că numele lui Hi-Tek se face remarcat, prin amprenta pe care și-a pus-o asupra realizării unui număr mare de intrumentale.

Tracklist-ul albumului „Mos Def & Talib Kweli are Black Star”

Tracklist-ul albumului „Mos Def & Talib Kweli are Black Star”

 Albumul a fost bine primit de către public, fiind votat în 1998 ca al 24-lea cel mai bun album al anului respectiv, la secțiunea Pazz & Jop, în cadrul The Village Voice. Mai târziu, scriitorul pe nume Colin Larkin spunea pentru Encyclopedia of Popular Music următoarele: „The album abandoned the „negativity of gangsta rap„ in favor of „a highly intelligent and searching examination of black culture, harking back to the classic era of rap epitomized by Public Enemy and KRS-One.”

 Pentru iubitorii culturii hip-hop albumul și-a câștigat statutul de album memorabil, care, cu siguranță, va rămâne o influență pentru cultura respectivă.

 Acestea fiind spuse, vă invit să ascultați materialul lansat de tinerii Mos Def & Talib Kweli, adică Black Star, în 1998!