OutKast

 Pe data de 31 octombrie a anului 2000, prin intermediul casei de discuri LaFace Records, cei de la OutKast lansau un nou album. Este vorba despre cel de-al patrulea material discografic al trupei respective, acesta intitulându-se „Stankonia”.

 Înregistrarea acestuia a avut loc în Atlanta, în cadrul Stankonia Records, care aparținea grupului și care le-a permis mai multe facilități în ceea ce privește acest procesm, care a durat aproximativ un an. Producția sa audio a fost realizată de către OutKast și Mr. DJ, care formau Earthtone III și de Organized Noise. Stilul adoptat în acest nou proiect muzical a fost unul diferit, putându-se observa o diferență între „Stankonia” și „Aquemini”, material de care acesta este precedat.

 Tracklist-ul albumului este unul numeros, conținând 24 de piese, la a căror realizare cei de la OutKast au colaborat cu artiști locali din Atlanta, descoperiți de ei de-a lungul timpului. Alți artiști cu care au colaborat sunt B-Real și Erykah Badu. Printre cele 24 de piese se numără: „B.O.B.”, „Ms. Jackson”, „So Fresh, So Clean”. Piesa „Ms. Jackson” a fost prima piesă a trupei care a atins poziția #1 în Billboard Hot 100.


În anul 2002, în cadrul Grammy Awards, „Stankonia” a fost desemnat cel mai bun album de hip hop, iar pentru aceeași piesă menționată mai sus, OutKast a primit distincția pentru Best Rap Performance by a Duo or a Group. Astfel, acest nou proiect pentru anul 2000 a fost încununat de un mare succes, lucru ce poate fi dedus în urma ascultării întregului material. Audiție plăcută!