Sedgwick-Avenue-Birthplace-of-Hip-Hop

La o simplă căutare a termenului de hip-hop aflăm că este o subcultură formată din patru elemente (MC-ing, Dj-ing, breakdance și graffiti) care a început în anii ’70 în cartierele Bronx și Harlem din New York. Ambele cartiere fiind extrem de sărace și aflându-se într-o pantă descendentă în acea perioadă. Tocmai din acest motiv, popularitatea așa numitelor ”block parties” era în creștere. Acest concept de petrecere este împrumutat din cultura jamaicană și implicit din muzica dub, adus de imigranții jamaicani în Bronx și îmbrățișat de comunitatea afro-americană. Concret, la o petrecere ținută ”în cartier”, DJ-ii au deprins obiceiul de a pune muzică din diferite genuri, în special soul și funk, într-o anumită ordine. Unul dintre primii oameni care a făcut acest lucru a fost DJ Kool Herc, imigrant jamaican. Acesta folosea același echipament ca DJ-ii care puneau muzică în cluburi, numai că îmbina piesele folosind două discuri cu aceeași piesă, dând naștere astfel breakbeat-ului. De aici, Clive Campbell (numele real al DJ-ului) a numit persoanele care dansau pe muzica pusă de el break-boys și break-girls și a încurajat tinerii care făceau rime pe acordurile care ieșeau din platanele sale. Metoda sa a fost preluată de Afrika Bambaataa și Grandmaster Flash.

Spre deosebire de aceștia din urmă, DJ Kool Herc nu a făcut mutarea către rap comercial și a luptat pentru conservarea 1520 Sedgwick Avenue, loc denumit de acesta ”Bethleem-ul mișcării hip-hop”. Clădirea aflată la această adresă este locul în care Clive a ținut primele sale petreceri și este un bloc turn de locuințe care amintește foarte mult de blocurile românești construite în perioada comunismului. Așa cum spuneam, din cauza sărăciei, locuitorii din South Bronx nu își permiteau alte forme de divertisment. Pe data de 5 iulie 2007, clădirea a fost recunoscută de autoritățile orașului New York ca fiind locul de naștere al subculturii hip-hop. La aceste petreceri participau oameni care au ajuns să fie figuri reprezentative ale acestei mișcări precum KRS-One, Afrika Bambaataa, Busy Bee, Grandmaster Flash, Melle Mel sau Grandmaster Caz. Alte nume importante pe scena hip-hop care provin din Bronx sunt Fat Joe, Rock Steady Crew (declarat la un moment dat cel mai bun crew de breakdance din lume), Big Pun, French Montana, Slick Rick sau Cory Gunz.

herc-flyer6

Cartierul ”vecin”, Harlem, punct de referință al istoriei hip-hop, cartier cu o comunitate cu aceeași structură minoritară (formată în majoritate din afro-americani), problemele sociale erau de cu totul altă natură. Influența mafiei italiene, rata mare a mortalității, precum și cea a șomajului, nu au împiedicat însă dezvoltarea genului gospel sau a culturii hip-hop, ci din contră, au oferit un punct de plecare pentru acestea. Nume sonore precum Tupac, Big L, Cam’ron, Immortal Technique, A$AP Rocky, P. Diddy – toți sunt ”fabricați” în Harlem.

Ce legătură are istoria asta scurtă și lacunară cu problema în cauză?! Dacă stăm să analizăm bine, vom observa că toți acești oameni au ceva în comun: Nici unul dintre ei nu este alb. Majoritatea sunt afro-americani, imigranți jamaicani sau latino-americani. Să recapitulăm, deci, hip-hop-ul este o mișcare pornită de niște oameni săraci din niște cartiere ”muncitorești” din Statele Unite care căutau metode alternative de divertisment pentru că nu își permiteau altceva. Sună familiar? Da, pentru că așa a început mișcarea hip-hop în orice colț din lumea asta, inclusiv România. La început au fost probleme sociale, sărăcia, lipsa educației, corupția și poezia. Nu banii, mașinele sau băutura scumpă din cluburi de fițe cu rapperi înconjurați de 10 bodyguarzi și 50 de femei care speră să primească o formă sau alta de atenție. Întâmplarea a făcut doar ca problemele de pe continentul american să nu se dezvolte în cartiere de albi, ci de afro-americani. Atât.

Mutându-ne înainte, 40 și ceva de ani mai târziu, pe plaiuri mioritice. Vedem nume importante din scena hip-hop autohtonă purtând tricouri cu mesaje rasiste. Dintre acestea, chiar în urmă cu câteva zile, am observat într-un videoclip un tricou cu mesajul 1488. Pentru cei care nu știu ce înseamnă asta, e simplu: 14 este numărul cuvintelor  ce stau la baza Partidului Nazist: ”We must secure the existence of our people and a future for white children (Trebuie să asigurăm existența poporului nostru și un viitor pentru copiii albi)”, iar 88 înseamnă ”Heil Hitler!”, H fiind a 8-a literă a alfabetului. Asta după ce, în urmă cu câțiva ani, observam la aceeași persoană un tricou cu mesajul ”White and Proud 14” sau numerele de la mașină ”KKK” (prescurtarea de la Ku Klux Klan). Ce semnifică asta, este futil de menționat. Faceți voi legătura, necontestând realizările pe plan muzical ale persoanei, ci doar natura faptelor prezentate. Mai șocant este însă că, pe pagina de Facebook a artistului, fanii acestuia întreabă unde pot găsi astfel de tricouri.

În 2009, pe scena hip-hop românească începea să se contureze un nou crew care a adus un concept nou-nouț pe scena hip-hop în România: cypherele. În compoziția acestui crew intră și un tânăr din Statele Unite, de etnie afro-americană. În anul de grație 2014, acesta este implicat în numeroase proiecte de succes. Printre acestea, ia parte și la ultimul concert din seria tripurilor găzduite de Krem & Smokey în Elephant Pub. Acolo, membrii unui label românesc (care nu au făcut parte din line-up-ul evenimentului) nasc un scandal monstru care a pornit de la faptul că MC-ul în cauză are ”tupeu de negru” să vină să facă rap în România. Inutil să spunem că țipetele celor care au afirmat acest lucru se auzeau pe alocuri mai tare decât omul aflat pe scenă și că respectul pentru pentru eveniment și pentru oamenii care au muncit de-a lungul timpului la realizarea lui a lipsit cu desăvârșire. În fond, dacă dorim să agresăm fizic un om pentru culoarea pielii lui, nu trebuie să privim mai departe de acest lucru (Acest incident neplăcut nu va fi menționat decât în acest editorial, intenția noastră fiind de a prezenta o situație reală, nu de a umbri un eveniment muncit în care a fost vorba despre muzică, nu despre culoarea pielii, așa că ne revedem în curând cu recenzia completă a Ultimului Trip).

americanhistx

Și dacă asta vi se părea incredibil, făcând o scurtă documentare pentru acest articol, discutând problema în stânga și în dreapta, am aflat că sunt oameni care plătesc bilet pentru a vedea veterani ai hip-hop-ului doar pentru a face comentarii rasiste. Dacă la începutul anului am avut parte de un concert M.O.P., weekend-ul ce tocmai a trecut am asistat la un concert de excepție marca Onyx (despre care o să povestim și noi în curând). Nu mică ne-a fost surpriza să aflăm că oameni din public au decis să discute foarte aprins despre cum niște ”negri” vin pe scenele noastre să ne polueze fonic.

Dragi oameni din sfera hip-hop –  MC, DJ-i, producători, owneri de label-uri sau site-uri, redactori, oameni care mergeți la evenimente și cumpărați albume sau simpli ascultători – fiecare sunteți o parte importantă a unei culturi care vrea să crească, să evolueze, care are pretenția că deschide minți, orizonturi și prezintă realități. Încercați să înțelegeți că această cultură a fost născută de persoane de altă etnie decât a voastră. Că rap-ul este încadrat în categoria ”black music (muzică neagră)” tocmai datorită culorii pielii fondatorilor săi. Calitatea unui om nu stă deloc în culoarea pielii. Ba din contră, toate persoanele de culoare enumerate în acest articol ar trebui să fie lecții, ba chiar modele pentru că au schimbat ceva sau au adus ceva nou. Este foarte important să înțelegem lucrurile înainte să judecăm, să ne documentăm, să analizăm faptele și să le justificăm pe ale noastre. Este suficient că, din exterior, oamenii implicați în rap sunt discriminați și considerați inculți, nu mai sunt necesare cuțite aruncate în acest cerc care să demonstreze că prejudecățile astea sunt fondate. Oricum, studiile au demonstrat că pigmentarea pielii este direct legată de distanța de ecuator. Astfel, clasificarea rasială cu care suntem obișnuiți nu este deloc potrivită. Judecăm oamenii după distanța de Ecuator. În context social, nu pare deloc logic. În context muzical, cu atât mai puțin.

skinmap_540

Așa că următoarea dată când judecați un om după culoarea pielii, gândiți-vă că și el ar putea face același lucru. Cu ce ești tu mai bun? El are pielea înschisă și ochi negrii, tu ai pielea albă și ochi căprui. Cum ar putea asta fi vreodată relevant pentru cultura sa, pentru activitatea sa muzicală sau pentru calitatea sa umană? Și mai ales, realizezi că dacă nu existau persoane cu aceeași culoare a pielii, astăzi, majoritatea băieților care nu pot trece peste astfel de considerente dar au pretenția că trăiesc din rap, probabil culegeau căpșuni prin alte state sau erau închiși pentru diverse infracțiuni? Tu, indirect, participi la succesul unei mișcări inițiate tocmai de oamenii pe care îi detești. Și, mai mult ca sigur, oamenii ăștia fac asta mai bine ca tine.

În final, vă lăsăm cu o melodie care ar trebui să vă dea puțin de gândit și sperăm că, pe viitor, astfel de articole vor fi doar o amintire urâtă și vom putea vorbi, așa cum spunea și pionierul Afrika Bambaataa, despre ”Peace, Love, Unity and Having Fun (Pace, dragoste, unitate și bună-dispoziție)”.