Dope D.O.D.

După cum bine știți, întreaga poveste a început în anul 2006, când Jay Reaper înființa alături de Skits Vicious trupa ce avea să poarte numele de Dope D.O.D (Duo Of Darkness). Deși aceștia s-au remarcat abia la începutul anului 2011, când au lansat pe canalul oficial de Youtube al acestora, videoclipul piesei ”What Happend” (În trupă aflându-se deja noul membru numit Dopey Rotten), Dope D.O.D. au lucrat începând din 2006 la primul EP intitulat ”Fountain Of Death” ce a fost lansat în anul 2009.

În 2010, trupa avea să primească un nou membru și anume Dopey Rotten, alături de care Dope D.O.D. aveau să lanseze toate materialele viitoare. Așadar, pe lângă venirea artistului, acest an a marcat și cel de-al doilea EP al trupei ce avea să se intituleze ”Promo Album”. (Ce deține piesa despre care am vorbit anterior.)

Un an mai târziu, Dope D.O.D. aveau să scoată pe piață materialul ”Branded”. În 2013, artiștii au lansat ultimul material intitulat ”Da Roach” ce s-a dovedit a fi un adevărat succes, având parte de colaborări cu artiști mari ai hip hop-ului străin precum Redman, Sean P, Onyx, Kool Keith, Goldminerz și Simon Roofless.

În prezent, după cum puteți vedea la începutul acestui articol, trupa a dezvăluit coperta noului album intitulat „Master Xploder” ce deține cu siguranță mari influențe asupra imaginii, fiind asemănătoare cu coperta materialului ”Straight Outta Compton” ce a fost semnat de N.W.A.

Tracklist-ul viitorului album este următorul:

1. Resurrection
2. Gutta
3. Ridiculous
4. Desperados
5. Master Xploder
6. Moonshine
7. Barbwire / I Spy
8. Mindblowing
9. Square One
10. Otherside

”Master Xploder” urmează să intre pe piață începând cu luna Martie a acestui an. Până atunci vă invităm să vizionăm și să ascultăm videoclipul uneia dintre piesele mai vechi ale acestei formații: