Nimeni Altu - Vechi hoinar (web)

EP-ul „Vechi hoinar” semnat de către Nimeni Altu’ conține piese pe care artistul le-a lansat pe canalul de YouTube de-a lungul lunilor precedente având numele piesei lansate la sfârșitul lunii septembrie.

Începând de astăzi, ora 15:00, pe lângă cele cinci piese pe care acesta le-a realizat în trecut s-au adăugat piesele „Drumul” și „Tăcerea” pentru a completa materialul a cărui listă de piese o găsiți mai jos.

Materialul poate fi ascultat și/sau cumpărat pe pagina de BandCamp a lui Nimeni Altu’.

Fotografia de pe copertă și realizarea ei îi aparține lui Florin Ghebosu, cel care a colaborat cu cei de la label-ul SocioPat Records pentru nenumărate albume. Iată și o descrierea redactată de acesta:

De la o simplă joacă, la o muncă din ce în ce mai serioasă și realistă, fotografia pentru mine, devine un mijloc de cunoaștere socială, și expresivitate fotografică. Ca absolvent al scolii de poetică fotografică Francisc Mraz, am studiat estetica în fotografie, și am învățat să utilizez atmosfera, expresivitatea și sensibilitatea, dezvoltându-mi intuiția, metodele de analiză ale unui cadru, cât și personalitatea. Prin vizorul aparatului, am învățat la nivel artistic, să observ universul în sine, spiritualitatea și elementele care mă emoționează. Fotografiile mele sunt expresiile unor momente din viața mea, alături de oamenii cu care interacționez.

Florin Ghebosu

Albumul a cărui fișă tehnică o găsiți mai jos, poate fi ascultat șî în cadrul acestui articol.

Versuri : Nimeni Altu’
Producții : Nimeni Altu’
Mixaj : Nimeni Altu’
Chitara electrica Tăcerea : Robert Finariu
Ingineri de sunet : Lucian Micutzu, Robert Finariu
Masterizare : Robert Finariu , 2probeats , Lucian Micutzu