Traian

Una dintre dovezile care ne arată că partea de MCing a hip hop-ului din Republica Moldova ia amploare și se îndreaptă către puncte înalte ale evoluției sale nu este reprezentată de vreun lucru abstract, ci de o persoană, un tânăr artist care într-un mod „Instinctiv” ne-a spus vorbe de filosof precum „N-ai timp? Fă-ți Timp!”, iar în final a decis să ne vorbească despre starea sa cu privire la multe aspecte ale societății cotidiene care nu exprimă decât „Scârbă”.

Pentru hip hop-ul din Moldova ultimii ani au fost productivi, în special anul curent, care a găzduit trei lansări de albume, și anume „Turnul de Veghe” semnat de către RomaNecredinciosu, „Muntele Suprem” al Groparului Liric și „Scârbă”, pe care vi-l voi prezenta în continuare.

Tracklist-ul, împreună cu artiștii alături de care Traian a ales să colaboreze pentru realizarea albumului v-au fost oferite de către colegul meu Alexandru într-un articol anterior, totuși, merită o trecere în revistă și acum:

01.  a cu A (cu Slim Rocka)
02. O singură voce (cu Underman)
03. Divide Et Impera (cu Gun Fu)
04. Scârbă
05. Asanare morală (cu Omu Gnom)
06. Linia lui Iuda
07. Pe față (cu Убитый Ли (Dva3avoda), Slavon (Digital Squad), Dj Pilu)
08. Îi Pizdeț
09. Ajută-te singur (cu Dj Dash)
10. De ce? (cu C.o.D)
11. Trip  (cu Faust)
12. Eterna Sărbătoare

După cum puteți vedea mai sus acesta numără 12 piese ce reprezintă colaborări cu artiști precum Slim Rocka, Underman, Gun Fu, Omu Gnom, Убитый Ли (Dva3avoda), Slavon (Digital Squad), DJ Pilu, DJ Dash, C.o.D și Faust.

Producția materialului este variată, în cadrul acesteia artistul colaborând cu MrGrimes, KenZo, Poetu Pervers, Egris SubEfect, alexen, BaLu’ Beatz, DJ Dash și Non Aim. Un lucru ce merită specificat este prezența sunetului de chitară electrică pe parcusul mai multor piese de album, lucru devenit posibil datorită unuia dintre chitariștii trupei ABNORMYNDEFFECT.

Albumul este disponibil spre a fi descărcat gratuit de aici, și poate fi ascultat mai jos. Vă doresc audiție plăcută!