Underman

Ne aflam în anul 2007 când Underman împreună cu AFO (Aforic) lansau sub emblema de SDST, materialul intitulat ”Sceptrul de Difuzare al Sunetelor Tăcute”, considerat de către ascultătorii undergroundului ca fiind unul dintre cele mai bune albume lansate în hip hop-ul românesc. După lansarea acestuia, cei doi artiști au încheiat proiectul, fiecare urmându-și propriul drum însă neezitând să colaboreze pentru viitoare piese.

Astăzi, Underman a lansat un nou material și de aceea vom continua să discutăm despre cariera acestuia. În anul 2011, MC-ul revine cu un alt album intitulat ”Eroism Neautorizat”, ce conține 14 track-uri printre care se numără și o piesă în colaborare cu AFO și anume ”Orașul Morților”. Abordând subiecte complexe, ”Erosim Neautorizat” s-a adresat întregului popor român însă nu întreaga lume l-a putut înțelege, drept pentru care materialul, deși genial, nu este foarte cunoscut.

Doi ani mai târziu, Underman revenea cu ”Fractal”, un album ce conține 12 track-uri și colaborări cu artiști precum Ad Litteram, Marku, Carbon, AFO, Nimeni Altu’ și Jada, de producția muzicală fiind responsabili următorii producători: Etalosed, Qishta Ceinaru, Kenzo, Bizar, Sagace, Forsaar, Tecko Starr, Goganski și Cetățeanul X.

În prezent, așa cum vă spuneam și la începutul articolului, artistul despre care v-am tot vorbit a lansat un nou material mult așteptat ce poartă numele de ”Muzică Ascunsă”. Acesta este construit din 14 bucăți pe care se regăsesc și colaborări cu AFO, BocaSeca, Mu-jerezz, Infinitu’ aka Sfântu’ 8 și Omu Gnom. Producția muzicală a materialului este realizată de către Etalosed, Hriscu, Gogan, Kenzo, Mu-jerezz, Apatic, Benson și Nasty Habits, mix-master-ul fiind realizat în totalitate de către DJ Undoo.

Vă prezentăm tracklist-ul acestuia:

1. Intro
Instrumental: Etalosed

2. Dune
Voci/Text: Underman
Instrumental: Hriscu

3. Imnul neoficial al Romaniei
Voci/Text: AFO / Underman
Instrumental: Kenzo

4. Exploatez cuvantul
Voci/Text: Underman / BocaSeca
Instrumental: Gogan

5. Legea pierduta
Voci/Text: Underman
Instrumental: Kenzo

6. Automatizare
Voci/Text: Underman / Mu-jerezz
Instrumental: Mu-jerezz

7. Focul din oglinda
Voci/Text: Underman
Instrumental: Kenzo

8. In stare de regenerare
Voci/Text: Underman / Omu Gnom
Instrumental: Apatic

9. Muzica, va urma
Voci/Text: Underman
Instrumental: Benson

10. Roata
Voci/Text: Underman / AFO
Instrumental: Nasty Habits

11. Nici un pas inapoi
Voci/Text: Underman / AFO
Instrumental: Benson

12. Incapacitate
Voci/Text: Underman / Infinitu’
Instrumental: Etalosed

13. Rezistenta este inutila
Voci/Text: Underman
Instrumental: Hriscu

14. Visul unei nopti de tara
Voci/Text: Underman
Instrumental: Benson

În final, vă invităm să ascultați ”Muzica Ascunsă” pe canalul oficial de Youtube al artistului și să achiziționați albumul de pe shop-ul oficial al acestuia, alături de ”Mecanismul de Modificare al Minții Umane” și ”Fractal”.