album-dystopia-aloe-blacc-exile

 Emanon este numele grupului pe care Aloe Blacc & Exile l-au format în anul 1995, lansând în această formulă mai multe materiale, printre care se numără EP-ul „Anon an On”, albumul „Dirty Science” și altele. Având în vedere faptul că cel din urmă album menționat a fost lansat în 2006, cel pe care vi-l voi prezenta astăzi apare la o distanță de 10 ani de acesta.

 Așadar, în acest an, cei doi artiști s-au reunit lansând împreună un nou album, și anume „Dystopia”, prin intermediul Dirty Science Records, în cadrul căruia își desfășoară amândoi activitatea muzicală.

 Materialul respectiv este compus din 10 piese, printre care se regăsesc colaborări cu artiști precum Cashus King și Blu.

 Același material este disponibil spre a fi achiziționat prin intermediul iTunes, dar și ascultat (gratuit!) prin intermediul platformei SoundCloud.

 Acestea fiind spuse, vă doresc audiție plăcută!