Guru

 Într-un articol anterior vă vorbeam despre tributul adus lui Eyedea de către prietenul său lansând piesa „Great Eyedeas Never Die”. Piesele pe care urmează să vi le prezint sunt o altă dovadă că unii oameni nu merită să fie uitați nici după moarte. Cele două piese au fost lansate ca un tribut pentru MC-ul american Guru – fost membru al trupei Gang Starr.

 După cum ați văzut și în titlul articolului, astăzi se împlinesc cinci ani de la moartea lui Guru. Ca semn de recunoștință pentru tot ce a lăsat acesta în urmă, cei de la Cookin’ Soul au lansat un beat care-i este dedicat, iar Avrex și Big Shug au lansat o piesă care a fost înregistrată acum câțiva ani alături de maestru.

 Cookin’ Soul este un duo format din DJ-ii spanioli Big Size & Zock, care au hotărât să-i mulțumească lui Guru pentru muzica sa, care se pare că și-a pus amprenta în dezvoltarea celor doi, tot prin intermediul muzicii, și anume lansând beat-ul „One For The GURU”, care poate fi ascultat aici.

 Voi cita câteva fraze spuse de cei doi DJ cu privire la acest tribut adus maestrului:

„Keith Elam aka Guru (Gifted Unlimited Rhymes Universal) was a big influence for us, his Jazzmatazz series showed the world the fusion of Jazz & Hip-Hop paving the way to other styles like neosoul… Not to mention Gangstarr, still one of our favourite groups of all time… tomorrow April 19th will mark the 5th anniversary of his death…This is how we pay tribute to his legacy…One for the GURU.”

 Tot zilele acestea, Avrex – MC originar din Boston, care de altfel a fost și un prieten apropiat al lui Guru, alături de Big Shug – un membru mai „timpuriu” al trupei Gang Starr, a lansat o piesă mai puțin știută de ascultători, și anume „Propaganda”. Piesa a fost produsă de către DJ Lord Ron și a fost înregistrată înainte de moartea artistului. Introducerea acesteia este interpretată de sora lui GuruPatricia Elam.

 Piesa poate fi ascultată aici, iar toate veniturile obținute de pe urma acesteia vor ajunge la fiul artistului – KC Elam.

 Iar deoarece întreg articolul îi este dedicat lui Guru, la final, vă voi vorbi puțin despre el.

 Ei bine, numele acestuia este un derivat de la „Gifted Unlimited Rhymes Universal”, dar și de la „God is Universal; he is the Ruler Universal”, ambele făcând referire la „The Nations Of Gods and Earths”.

 Alături de DJ Premier, acesta a fost fondatorul binecunoscutei trupe Gang Starr, iar mai apoi a reușit să găsească succesul cu seria de albume solo „Jazzmatazz”, în care a combinat jazz-ul cu hip hop-ul. Colaborările cu marii clasici ai jazz-ului, și anume Branford Marsalis și Roy Ayers l-au ajutat să-și „consolideze” poziția în industria muzicală. Astăzi, Guru este considerat unul dintre cei mai buni MC-ii din toate timpurile, și cu siguranță nu va fi uitat pentru moștenirea pe care a lăsat-o.