Kazi După ce până anul trecut ne-a lăsat să ne bucurăm de prestația sa de pe „Imperiul Lianelor” și „Amenințarea Maimuței”, dar și de cele două albume solo, și anume „Gorgone” și „Hârtie de împăturit muntele”, Kazi Ploae a lansat cel de-al 3-lea album solo – „Vise Triste” care este un adaos la „cutia cu povești” spuse de acesta prin intermediul fiecărei piese.

Anul acesta va fi la fel de productiv ca 2014 pentru artist, deoarece a anunțat lansarea unui nou material solo care poartă numele de „Bacșiș”.

Deoarece Kazi Ploae nu a oferit niciodată prea multe detalii cu privire la ceea ce face, știm foarte puține lucruri despre acest material, care rămâne o surpriză în cea mai mare parte.

Lansarea celui de-al 4-lea album solo al artistului va avea loc pe 21 mai în clubul bucureștean B52 și va fi disponibil în format fizic într-o ediție limitată pentru colecționari, după cum susține însuși Kazi.

Numele și artwork-ul, care a fost realizat de fratele artistului sunt destul de sugestive, așa că puteți să încercați să trageți concluziile în privința a ceea ce-ar vrea să spună Kazi Ploae prin intermediul acestui album, deși e aproape imposibil să ne dăm seama ce e-n mintea sa, din cauza incompatibilității minții sale cu a noastră.

În final, vă invit să audiați ultima piesă lansată de către artist, și anume „Trol”.

Audiție plăcută!

UPDATE: Kazi Ploae a lansat un scurt promo în care vă îndeamnă să veniți la concert, oferindu-vă detalii cu privire la acesta.

Vizionare plăcută!