bv_daimon(final)

Blazing Vibez, cea mai mare serie de evenimente reggae si dancehall din Romania, vine cu o editie speciala. La Blazing Vibez Pool Party toti fanii muzicii bune sunt invitati sa petreaca o noapte de neuitat la piscina, in Daimon Club (Calea Piscului nr. 10 | vizavi de Sala Polivalenta). De muzica se vor ocupa Chesarion si Dj Oldskull. Intrarea se face incepand cu ora 22.00. Membru fondator Jah Army, Chesarion este o prezenţă constantă pe scena muzicala din România încă din 2008, fiind nelipsid din lineup-ul marilor evenimente de gen (Burn Babylon, Blazing Vibez) si de la majoritatea festivalurilor (B’estFest 2011, 2012 și 2013,Summerjam ’09 şi ’10, Iarmaroc, Primul fir de Nisip, 1 Mai Tare etc.). De-a lungul celor 5 ani de activitate, Chesarion fost invitat special în cluburi din Bucureşti, Braşov, Timişoara, Ploieşti, Buşteni, Alba Iulia, Constanța, Năvodari si Vama Veche.

DJ Oldskull și-a început activitatea în 2003, axându-se în special pe hip hop şi r’n’b, genuri la care, cu timpul, s-au adaugat si electro, reggae si dancehall. A colaborat cu artişti cunoscuţi din scena românească de hip-hop precum Grasu XXL, Guess Who, Spike, Junky, Agresiv sau Skizzo Skillz. În momentul de faţă, este Dj-ul oficial al artiştilor Maximilian, Guess Who şi Tranda. Din decembrie 2012, Dj Oldskull s-a alăturat echipei Blazing Vibez, dezvăluind publicului şi o altă latură a personalităţii sale artistice, înclinate spre reggae şi dancehall.