ombladon-replica-doc

Nu foarte mulți dintre părinții noștri ar alege hip hop-ul în playlist-ul lor din mașina ori acasă și asta din cauza cuvintelor obscene alese în majoritatea pieselor sau poate și subiectele. Dar totuși există și excepții printre cei dragi nouă care apreciază mesajul transmis de artiștii hip hop, mai exact despre societatea în care trăim sau despre problemele cu care ne confruntăm. Am zis că ar fi interesant să aflăm un feedback din partea părinților noștri, care au trăit vremuri în care muzica a fost lansată pe la case de cultură, nicidecum ca în vremurile noastre prin Silver Church sau Colectiv.

Am ales să fac acest editorial pentru că majoritatea ne gândim de ce strâmbă din nas părinții noștri atunci când trec pe la noi în vizită, iar în boxe se aude hip hop-ul cel de toate zilele, care deși are un mesaj demn de urmat (ok, cu mici excepții), cică înjură’ ăla prea mult. Și totuși cred că toți înjurăm prea mult, nu e neaparat vorba de artiștii care vorbesc necenzurat în piese, căci dacă e vorba de asta cu siguranță nu din piese am învățat aceste ”arte verbale”.

Gândindu-mă cui să-i pun această întrebare, m-am decis să invit câțiva artiști, dar și simpli vizitatori a site-ului nostru. La unele răspunsuri sincer nu m-am așteptat, unii părinți chiar susțin ceea ce fac copiii lor, ba chiar sunt alături de ei. Alții cred că hip hop-ul, nu e pentru ei.

Tu ți-ai întrebat părinții ce părere au despre hip hop?

Mama și tatăl (DJ Klaus EB):

„Hip-Hop-ul poate fi privit ca fiind o stare, iar pentru a putea fi perceput la adevărata valoare depinde foarte mult de modul în care ești indus în ea. Spre exemplu, în România anilor ’90, Hip Hop-ul era promovat doar ca gen muzical, cu texte mai mult vorbite decât cântate (cum eram noi obișnuiți până atunci de Electrecord). Din păcate, textele erau în majoritatea lor obscene și se promovau tot felul de acte și înclinații depravate: consum de droguri, alt tip vestimentar decât cel îngrijit etc. Tinerii și mai ales băieții de gimnaziu – cum dealtfel era și băiatul nostru (n.r. DJ Klaus EB) la vremea respectivă – erau atrași de aceste fenomene pentru că pentru ei erau lucruri noi, dar pe care noi le consideram mofturi tipice vârstei. Mentalitatea unora a rămas tot acolo, la aceeași imagine cu muzica „băieților de cartier”, alții au renunțat odată cu rutina tipică vârstei. Băiatul nostru însă credem că a fost unul dintre cei care au văzut în Hip Hop drept o modalitate de exprimare complexă a ideilor și personalității sau fenomenul tineresc al celor care cred în personalitatea și talentul lor înnăscut. În viața de zi cu zi, azi el este inginer programator, însă în timpul liber a ales să fie DJ pentru că îi place ca o grămadă din cunoștințele sale muzicale să le împartă celor ce vor să asculte. În afară de asta, se mai ocupă și de propriul grup de artiști graffiti. Filozofia și activitatea grupului lor (n.r. Grafformers) a devenit, pe plan local și nu numai, un simbol al noii generații prin faptul că se implică activ în societatea civilă (au desenat voluntar și cu materiale proprii curțile mai multor instituții de învățământ din orașul lor natal). Deci le place să vadă un lucru pozitiv în Hip Hop – „each one teach one” sau acel „from nothing to something” – ceea ce ar trebui să se promoveze mai mult și în România de azi. Mulțumim.”

Mama (DJ Twist):

”Îmi place ce face fiul meu, îl susțin încă de la început, ba chiar i-am cumpărat primul platan cu bani împrumutați de la C.A.R., eu fac parte din generația care agreează muzica asta! Îmi place pentru că spune ceva, iar dacă lumea ar asculta și versurile ar fi altceva, însă multora li se pare muzică de șmecherași. Când stai în casă cu cineva care face astfel de muzică, îți dai seama că de fapt se muncește mult și e nevoie de talent și dăruire. Cunosc mare parte din prietenii lui Vlad, am avut ocazia să stau de vorbă cu Tudor Sișu, DJ Wicked, sunt niște oameni admirabili. Am toată stima și respectul pentru muzica lor și pentru mesajul pe care-l transmit. Sunt părinte și îmi susțin copiii indiferent ce ar face, iar dacă ceea ce fac e bine cu atât mai mult!”

 

Tatăl (Fu Șase Grade):

„Iar te duci sa faci porcariile alea? Când te apuci si tu de ceva serios? Nu mai esti copil acum, gata! Ție cum îți zice mă, repăr?

Tatăl și mama (Mircea Vâlcu):

Tatăl: ”Nu prea îmi place, vorba lui Mihai (fratele) e o muzică vorbită, fac așa din degete, nu prea ne place.”

Mama: ”Nu prea îmi place, prefer muzica veche, spune lucrurilor pe nume. Au libertate deplină și apreciez asta. Trebuie să spunem adevărul, nu prea ne place.”

Mama (Adverss):

”Foarte multe persoane au o impresie greșită despre acest gen. Eu personal atunci când ascult acest gen, sunt atentă la mesajul transmis și de multe ori rămân cu o impresie incendiară, de cele mai multe ori e mai tare decât muzica clasică. Este destul de variat să mulțumească toate gusturile.”

Mama (Denis Marosan):

Nu îmi place limbajul raperilor, dar fiecare alege să asculte ce vrea și să facă ce vrea, iar alții trebuie să respecte alegerile noastre. Și nu trebuie să fim judecați pentru că nu suntem în grad să facem asta.”

Mama (Bejan Silviu):

”Mi se pare un gen muzical din care poți învăța ceva, sunt adevărate povești de viață. Totuși nu-mi plac piesele în care se folosesc cuvinte vulgare, îmi plac cele mai comerciale, dacă pot sa le numesc așa și unele piese de-a baiatului meu.”

Mama și tatăl (Stan Secea):

Mama: ”Muzica rap nu e pentru toată lumea, în opinia mea. Ca e o diferență între ce faci tu și ce face Puya. Muzica ta necesită un nivel de inteligentă mult mai mare decat un om cu un liceu și o postliceală. Puya e pentru toată lumea și se bazează pe niște reguli simple de a ajunge la ascultătorul cu o inteligentă sub medie, care nu are timp sau creier să descripteze mesajul sau dumele tale din piese. Cam așa văd eu ca necunoscătoare.”

Tatal: ”E o muzică plină de mesaj, poate cea mai independentă muzică din lume; versuri explicite, mesaj subliminal, poezie grea, jocuri de cuvinte. Nu există reguli ca în alte genuri, cu schimbări de ritm semnificative și așa mai departe. Dar poate dacă nu exista băiatul meu în viața mea, nu ajungeam să dau atât de multă importanță acestui gen.”

Mama (Ana Maria):

”Hip-hop-ul este o formă de a te exprima prin muzică și dans, care inițial a apărut în cartierele mărginașe apoi luând amploare. Mi se pare un stil ale cărui versuri și mișcări de dans provin din realitatea vieții, un stil care prinde la publicul tânăr și mai greu la cel trecut de vremea tinereții, pentru care lucrurile reale și adevărate contează foarte mult. Poate nu mă mai identific așa de mult cu stilul, dar îmi plac anumiți artiști care ating subiecte sensibile pentru țara în care trăim. Merită mult mai mult respect și întelegere, merită ca oamenii să treacă peste miturile legate de acest stil, care le „ingustează mintea” în materie de muzică și dans.”

Mama (Sfântu Sotto):

”HIP-HOP-ul este un gen de muzică care te face să gândești, o modalitate de revoltă pașnică a tineretului, dar și un gen de muzică mai profund decât altele. Deși dacă ar conține un limbaj mai puțin explicit, poate ar atrage mai multe persoane de vartă mai înaintată decât publicul actual.”

Tatăl și Mama (Mani):

Tatăl : ”Vorbind despre cultura Hip-Hop și rappul, în particular, pentru mine imediat vine asocierea t i n e r e t. Dacă în orice alt gen de muzică (clasică, populară, pop, folc e.t.c.) poți întâlni artiști de orice vârstă, apoi în rapp vezi doar tineri. Și e just să fie așa. Pentru mine rapperii sunt cei mai non conformiști artiști, iar nonconformismul și tinerețea merg mână în mână. Nici un alt gen de muzică nu permite să trateze atât problemele cotidiene ale societății cât și cele majore (și nu numai) cum îl face rappul. Rappul, după mine, poate să strige, dar și să asculte, să taie, dar și să unească, să mobilizeze, dar și să fie chiar liric. Faptul că rapperii ridică un șir de întrebări, descriu diferite situații, ce ne privesc pe majoritatea, fie chiar și de pe scene virtuale (folosind internetul), fac fel de fel de îndemnuri, chemări care vrei tu ori nu, te predispun să reflectezi asupra celor auzite (de la ei) și până la urmă, să ocupi o anumită poziție. Și aceasta nu-i puțin.

Mama: ”Hip-Hop-ul e un gen de muzică, ce pune pe talgerul artei un joc de cuvinte pline de sens ce au o țintă: dezvoltarea. Prin hip-hop se abordează cele mai actuale probleme ale societății. Prin acest intermediu tinerii se fac auziți. Chiar dacă unii se exprimă mai vulgar, fără jenă, alții mai cult – ei pun în evidență luptă de sentimente, care caută o schimbare.

Mama (Skarabeu):

”(râde) La început nu prea eram eu de acord cu genu ăsta de muzică, poate pare foarte violent când asculti prima oară. Dar cu timpu am înțeles că există totuși un mesaj, care înglobează cred toate emoțiile umane ale fiecărei generații. Deci asta ne învață că trebuie să dăm o șansă la orice atinge mintea copiiilor noștri pentru că în final ce este important pentru ei trebuie să fie important și pentru noi

Tatăl (Vali Rațiu):

”Am ales să expun aici doar opiniile tatei cu privire la acest subiect deoarece, pe lângă faptul că dispune de o cultură muzicală bogată, omul a activat aproximativ 15 ani în domeniul muzical. Ca atare, părerile sale s-ar putea să fie un pic mai elocvente decât ale mamei. Îmi amintesc, încă de când eram foarte mic, că tata asculta o sumedenie de trupe din diferite arii muzicale, începând de la Metalica, AC/DC, Scorpions, Bon Jovi, continuând cu Abba, Boney M sau Modern Talking, și ajungând până la nume precum Frank Sinatra sau Bob Marley. Așadar, vorbim despre o persoană cu gusturi muzicale destul de variate. Totuși, în ceea ce priveste muzica Rap, lucrurile tind să se schimbe radical. Tata e de părere că acest gen muzical ”s-a născut ca să fie mort”, că pentru a cânta acest gen nu ai nevoie nici măcar de cunoștințe minimale în domeniul muzical, iar în ceea ce privește partea de compoziție / producție muzicală, consideră că Rap-ul e cel mai puțin melodic gen muzical și că ”arta sampling-ului” e ”doar o scuză pentru a plagia și a da o formă mediocră unor compoziții cu adevărat reușite.” Cât despre cultura Hip Hop în sens larg, omul e de părere că, de fapt, e o subcultură ale cărei baze au fost puse de niște persoane ignorante, pe baza frustrărilor legate de rasism și discriminare, și că elementele acestei culturi sunt, într-adevăr, forme concrete de exprimare și de susținere a unor puncte de vedere, dar că aceste puncte de vedere n-o să aibă niciodată vreun impact social major. Felicitări echipei BlackSheepSound pentru inițiativa de a face editoriale de acest gen. Bafta mai departe!”

Tatăl (Fabiano):

”Curenții hip hop/rap reprezintă modalitatea unor tineri de a-și exprima părerile (muzical vorbind), care în cele mai multe cazuri sunt critici negative pe mai multe teme. Atâta timp cât nu instigă la violență și rasism, totul e ok. Așa cum generația mea a iubit muzica funk în mod special, consider că e normal ca generațiile viitoare să-și caute un mod de exprimare muzicală care să-i reprezinte.”

Mama (Alvin Capon):

”Mamă, nu e ceea ce faci și tu? Adică, nu asta cânți? Mamă dragă, pentru mine nu reprezintă nimic. Aud la radio tot felul de melodii dar nu le bag în seamă. Eu am fost acum aproape 20 de ani la un concert bug mafia și nu mi-au plăcut ca nu au știut altceva decât să înjure. Știu că s-au mai schimbat de atunci lucrurile, dar mie nu îmi place muzica asta. Dar văzându-te pe tine cu câtă pasiune mergi la concerte, la întâlniri de-ale voastre, cum mai dai versuri pe loc în casă, văd că îți place ție și te susțin până la capăt.”

Mulțumesc tuturor oamenilor implicați în acest editorial, dar în special parinților care mi-au oferit răspunsuri sincere și și-au pierdut câteva minute pentru întrebarea mea. Adevărul este ca mentalitatea parinților noștri tinde a se schimba privind hip hop-ul, iar după toate aceste răspunsuri concluzia este una singură – aceste schimbări ale gândirii lor despre hip hop vine din cauza noastră, pentru că le arătăm ce înseamnă pentru noi această muzică. Recunosc că nu mă așteptam la astfel de răspunsuri din partea unor părinți și m-a cuprins emoția atunci când am citit ceea ce mi-au scris. Dar din editorialul acesta avem doar de învâțat, cred că mulți dintre voi aveți aceeași părere.

We Speak Hip Hop!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte BlackSheepSound pe Facebook.