Concert Phunk B Galati

 Pe data de 20 mai, Phunk B va ajunge în Galați, alături de invitații săi J Saw și XPL, pentru a susține un concert de lansare al albumului „Nu mi-e frică de moarte”, care, până în momentul de față, s-a bucurat de două concerte de lansare: unul în Constanța și unul în Ploiești.

 Place Pub este locația care va găzdui evenimentul, iar pe scena sa, pe lângă cei trei, va fi prezent și Guerilla, care va concerta în deschidere.

 Accesul în cadrul evenimentului se va face începând cu ora 21:00, pe baza unui bilet în valoare de 15 lei, care conține și o bere inclusă.

 Distracție plăcută!