Concert aniversar Omu Gnom

 Ziua de 14 mai este zi de sărbătoare pentru Omu Gnom și susținătorii săi, pentru că artistul aniversează cei cinci ani de existență a primului album solo al artistului, „Ai grijă să n-ai griji”, printr-un concert!

 Evenimentul va avea loc în București, în clubul fabrica, iar pe lângă caracterul său aniversar, acesta va marca lansarea a două materiale: unul din partea lui Omu Gnom, și anume EP-ul „Criminal liric în serie Vol. I”, care deschide seria materialelor cu acest nume, și unul din partea băieților de la O Bere și Un Cui – albumul intitulat #pebuzeletuturor.

 Evenimentul va începe la ora 21:00 și va fi prezentat de către KREM. Mai mult decât atât, în cadrul evenimentului vor fi prezenți și invitați speciali. Accesul în cadrul acestuia se va face pe bază de bilete, care pot fi achiziționate înainte de desfășurarea sa, la prețul de 20 de lei, dar și în seara desfășurării sale, de la intrarea în club, la prețul de 30 de lei. Mai multe detalii puteți găsi aici.

 Înainte de eveniment, Omu Gnom a lansat o piesă extrasă din tracklist-ul materialului pe care îl va lansa. Este vorba despre piesa „Esența”, pe care o puteți asculta accesând acest articol.

 Distracție plăcută!

 UPDATE (12.05.2016): Un alt material a cărui lansare va avea loc în cadrul evenimentului este intitulat „Certuri interioare” și poartă semnătura lui Alt Element.

 De asemenea, numărul invitaților s-a mărit, aceștia fiind: Celălalt, Fratele, Icsu, Pietonu și Radu Kotfas. Slim Rocka va fi prezent și el la platane!