raku

 Am mai avut ocazia să port astfel de discuții, dar s-au desfășurat doar în cercuri restrânse, fiind imposibil ca informația să ajungă la un număr mult mai mare de oameni. Așadar, m-am trezit cu minunata ideea de a vă explica și vouă: Cum să „devii MC„ în România!

După cum bine știți, în minunata noastră țară există mai mulți MC decât ascultători de hip-hop, motiv pentru care ar fi nedrept să nu le oferim și altora șansa de a își aduce visul în stadiul de realitate, oferindu-le secretele din spatele acestei incredibile realizări:

 Pentru început, ai nevoie de un nume de scenă pe măsura numelor deja cunoscute în hip-hop-ul românesc. Câteva exemple ar fi: „George Aka 47” / „Grigore Haarp” / „Vasilică Foarfecă” / „Mitulică Braaaa” / „Ion TeLeagă„ și lista poate continua fără nici o problemă. De ce anume ai nevoie de un astfel de nume? Simplu! Ca să devodești cât de mare susținător ești și câtă cultură cunoști.

 În continuare, ai nevoie neapărat de o pagină de Facebook! Cum să te știe lumea dacă tu nu exiști ca artist într-o rețea de socializare atât de cunoscută? După ce ai îndeplinit acest obiectiv, totul devine mult mai ușor. Trebuie doar să îți cumperi haine care să dovedească faptul că ești un adevărat „repăr„ – ca nu cumva să creadă lumea că ești un măscărici care nu știe de PORC, spre exemplu – (și nu, nu critic brand-ul, tădăm). După ce ți-ai achiziționat hainele, nu trebuie decât să te filmezi cu un telefon în timp ce „faci freestyle„ pe un instrumental al unei piese cunoscute, indiferent dacă face parte din țara noastră sau din străinătate, în care să ne explici despre flow-ul tău astral și despre cât de bun  ești tu în momentul în care „scuipi la mike„ iar apoi să urci filmarea pe rețeaua respectivă. De ce? Păi așa au mai făcut unii care au muncit ani de zile să își perfecționeze aptitudinile de MC și au urcat filmările pe internet, iar apoi au ajuns „celebri„. Sigur poți și tu!

 Acum că ai „ai intrat în industrie„ trebuie să schimbi mesajul pieselor, căci treaba devine serioasă. Acum trebuie să te documentezi despre masonerie și iluminism, adică se te uiți la un documentar pe Youtube despre demascarea industriei muzicale, iar apoi să vorbești despre acest subiect în melodiile tale. Adică nu are nici un rost să citești puțin despre aceste subiecte…un adevărat „thug„ nu își pierde timpul cu asemenea lucruri. Până la urmă cunoașterea este un element pierdut în hip-hop, ce rost mai are să îl găsim?

 Bun! Acum că ai îndeplinit o parte din aceste obiective, trebuie să exersezi la partea vocală. În timp ce te filmezi pentru viitoarele tale freestyle-uri, trebuie să ți ochii semi-deschiși, ca să pară că ești rupt. Nu? În același timp, trebuie să îți îngroși vocea, că altfel nu are rost să mai cânți. Încearcă să te implici în proiecte importante din hip-hop-ul românesc, la fel cum am vorbit în „Leapșa – E de bine sau de rău?„. Încearcă acum să îți faci o trupă, ca mai apoi să îți poți deschide un label!

 Pentru început, acestea sunt primele obiective pe care trebuie să le urmezi! Promit solemn că o să revin cu partea a doua.

UPDATE: Am revenit cu partea a 2-a!