Inca din Antichitate intalnim obiceiul de inscriptionare a peretilor din zonele publice de catre persoane sau grupuri care isi mentin anonima identitatea.Textele din acele vremuri aveau conotatii sociale, politice sau de dragoste si erau scrijelite pe zidurile oraselor antice.

De-a lungul istoriei, si pana in prezent sensul termenului de “Graffiti” a evoluat, desemnand orice fel de inscriptie realizata fara acordul proprietarului in locurile publice.

Astfel, in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, „Mr.Chad” si „Kilroy was here” (o fata cu doi ochi si un nas) au devenit  inscriptii celebre ale perioadei.

Actuala identitate a graffitiului a inceput sa se formeze in anii 1960, la cativa ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Istoria artei stradale incepe in Philadelphia, la mijlocul anilor ’60, printre primii care au folosit astfel de exprimari ale artei au fost Cornbread si Cool Earl.Ei si-au scris numele in tot orasul, reactia comunitatii, dar si a presei locale fiind imediata. Apoi, cativa ani mai tarziu, in 1971, in cotidianul New York Times apare un articol despre TAKI 183.

Taki era o prescurtare a numelui sau de origine greaca – Demetaki, 183 fiind numarul strazii pe care locuia in Washington Heights.Tanarul era angajatul unei agentii de curierat, astfel, in timp ce se plimba pe strazile orasului dar si cu metroul, isi lasa numele pe peste tot, ca un fel de eticheta.

Se considera ca el a dat startul miscarii graffiti asa cum o cunoastem noi astazi.Taki s-a retras din scena graffiti pe data de 9 aprilie 1989.A fost succedat de JULIO 204, Joe 136 si Frank 207 care l-au imitat.

Concomitent, miscarea se dezvolta si pe strazile din Brooklyn, Friendly Freddie fiind un nume reprezentativ pentru miscarea graffiti din acea zona.

La scurt timp, grafferii au descoperit sistemul de metrou care s-a dovedit a fi un element esential al miscarii: garniturile de metrou purtau tagurile writerilor de la un capat la altul al orasului, asigurand renumele autorilor acestora.

Curand au aparut competitii intre cartiere – respectiv – intre gasti, acest lucru determinand writerii sa se mute din strada la metrou, unde concurenta era mai mare.

Regulile erau foarte simple: cu cat un individ sau un grup avea mai multe taguri pe metrou, cu atat devenea mai cunoscut si mai respectat.

Dupa un timp, numarul writerilor a crescut considerabil asa ca tagurile au evoluat, fiind personalizate si stilizate cat mai bine si mai complex de catre acestia pentru a capata diverse semnificatii.Cei mai cunoscuti writeri desenau coroane deasupra tagurilor, de exemplu, pentru a-si arata suprematia fata de cei mai putin cunoscuti, numiti „toy”.

Cel mai renumit tag din punct de vedere al personalizarii i-a apartinut lui Wayne Roberts: STAY HIGH 149 – autorul a folosit un joint de marijuana pentru linia din mijloc a literei „H” si o figurina specifica unui serial de televiziune anume The Saint.

In timp, writerii s-au orientat spre taguri executate la dimensiuni mari realizate cu ajutorul spray-urilor cu vopsea, capacele acestora asigurand grosimea literelor.O data cu descoperirea spray-urilor, stilul literelor  si al elementelor care compuneau desenele putea fi limitat doar de imaginatia writerilor.Acesta a fost inceputul desenelor asa cum le stim noi astazi.

Piesele erau executate pe intreaga inaltime – respectiv – latime a metroului, prima incercare apartinandu-i lui SUPER KOOL 223. Cei mai cunoscuti grafferi ai acestei perioade au fost SNAKE 131, STAR 3, PHASE 2,  HUNDO 1, JAPAN 1 si PRO-SOUL ETC.

Din acest moment, graffitiul avea sa se departeze tot mai mult de forma clasica reprezentata de taguri, atmosfera competitiva determinandu-i pe writerii vremii sa realizeze desene cat mai impunatoare.Aveau sa apara o sumedenie de stiluri printre care:

Literele foarte mari executate drept si inclinat alcatuiau stilul Broadway care a fost introdus de TOP CAT 126, un graffer din Philadelphia iar PHASE 2 a dezvoltat literele Softie (Bubble Letters).

Aceste doua stiluri constituie formele primare ale literelor actuale, fiind baza multor altor stiluri.La scurt timp au fost adaugate alte elemente precum sagetile de exemplu care aveau rolul de a infrumuseta si de a completa literele.Stilul 3D a fost adus in scena de FLINT 707 si PISTOL.

In anul 1973, sociologul american Hugo Martinez, profesor la City College din New York, a valorificat potentialul artistilor strazii.El a pus bazele Uniunii Artistilor de Graffiti, scopul uniunii fiind de a promova artistii talentati din lumea graffitiului, prin intermediul unor expozitii de arta.Au fost promovati artisti precum PHASE 2, MICO, COCO 144, PISTOL, FLINT 707, BAMA, SNAKE si SHITCH, toti fiind reprezentati de Martinez.

O dovada de recunoastere publica a potentialului si al talentului artistilor strazii s-a materializat prin intermediul articolului din anul 1973 aparut in revista „New York”, intitulat „The Graffiti Hit Parade”, semnat de Richard Goldstein.

Dupa anul 1974, graffitiul a evoluat considerabil, stilul fiind caracterizat prin realizarea peisajelor sau a personajelor de jur imprejurul literelor realizate pe garniturile de metrou.

Declinul graffitiului a inceput in anii ’80, atunci cand acest fenomenul a fost puternic afectat datorita adoptarii acestuia de catre piata artistica newyorkeza.

Un alt factor care a determinat regresul miscarii a fost faptul ca autoritatile au interzis comerciantilor vanzarea spray-urilor cu vopsea minorilor.Imediat, a fost alocat un buget mai mare destinat opririi miscarii graffiti: au fost ridicate garduri, au fost angajati mai multi agenti de paza si accesul la depouri era mult mai dificil.

Cu toate aceste interdictii, street artul nu a disparut, i-a unit pe artisti care continua sa-si riste libertatea pentru a face ceea ce le place lor mai mult: sa dea viata orasului prin intermediul culorilor.

Asa se incheie prima etapa a istoriei graffiti.Miscarea nu poate fi stopata, ea continua si in zilele noastre, atat in strada cat si la metrou, fiind un fenomen global.