„I love IVA” a devenit o sintagmă folosită tot mai des de către writerii mai noi, dar și de către cei mai vechi în „meserie”. Pe cei din urmă îi înțeleg pe deplin atunci când o folosesc, însă  îmi este greu să îi înțeleg pe cei noi. De ce iubiți IVA? Chiar iubiți IVA? Sau este doar un trend nou format printre grafferii pe care i-ați cunoscut de curând și pe urmele cărora vreți să călcați?

Aveți un motiv concret atunci când faceți o astfel de expresie? Trebuie să înțelegeți că nu este vorba despre ură, este vorba despre respect.  Știu că orice graffer aflat la început de drum visează cu ochii deschiși să-și vadă numele purtat de garniturile roșcate și blonde prin subteran. Dar până unde poți ajunge cu adevărat? Interiorul vagoanelor metroului bucureștean este bombardat cu tag-uri realizate stangaci. Dacă nu ai respect, în primul rând, față de propriile tag-uri, nimeni nu te va luă în serios.

Sfatul meu pentru voi este să desenați pe foaie, să exersați cu resturi de vopsea în locuri abandonate. Va trebui să renunțați să vă mai folosiți de Graffiti Creator, Graffiti SWAT și alte programe asemănătoare. În caz contrar, nu veți putea niciodată să vă atingeți visul de a desena. Și încă un lucru. Dacă postăți pe rețelele de socializare poze cu tag-urile voastre din metrouri nu înseamnă că sunteți „Kings”, dragilor. De ce? Pentru că oricine poate să își lase numele atunci când metroul este mai gol sau când nu se uită Scorseze la voi, pentru simplu fapt că sunt mult prea captivati de telefonul din dotare.

În încheierea acestei scrisori deschise vă prezint o selecție de desene ale unor oameni cu adevărat îndreptățiți să spună din tot sufletul „I love IVA”.  Și, țineți minte, graffiti-ul nu este la modă, nu este cool. A fi graffer nu îți aduce decât satisfacție personală. El necesită dedicație totală, timp, bani și nu în ultimul rând implică multe riscuri.