Începutul şi sfârşitul fenomenului graffiti metroul newyorkez  (Partea I)

 În secolul XX, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, au început să apară fel de fel de însemnări precum celebra sintagmă „Kilroy was here” și faimosul desen poreclit „Mr. Chad”. În timpul procesului de urbanizare a suburbiilor din jumătatea postbelică a secolului XX, primii writeri își lăsau „amprenta” în diverse zone din spaţiul public.

Mr. Chad © neil bonner @Flickr

Mr. Chad
© neil bonner @Flickr

 Numele bandei era conturat prin intermediul tagurilor și avea ca scop delimitarea zonei de influenţă a găștii. La sfârșitul secolului XX, tagurile au căpătat o notă individuală, fiecare writer „promovându-și” propriul nume prin oraș.

 În anul 1955, la scurt timp după moartea lui Charlie Parker – poreclit „Yardbird”, fenomenul graffiti a început să prindă rădăcini şi să se răspândească încet dar sigur, ajungând până la periferia oraşului New York: inscripţia “Bird Lives”, realizată în mod fraudulos de către simpatizanţii artistului putea fi tot mai des întâlnită pe zidurile oraşului. Cu toate acestea, graffitiul s-a răspândit cu adevărat în New York la aproximativ un deceniu şi jumătate mai târziu.

© keithmaskell.com/

© keithmaskell.com/

 Graffitiul modern a luat naştere în oraşul american Philadelphia, în anii ‘60: primele cazuri documentate ale unor însemnări ilegale, create cu ajutorul tuburilor cu vopsea, au fost realizate de către un writer numit „Cornbread”.

© cornbreadthelegend.com

© cornbreadthelegend.com

 Anii ’70 – ’71 au reprezentat o perioadă de tranziție, nucleul fenomenului mutându-se din Philadelphia în New York. Graffitiul a prins contur în special în proximitatea cartierului Washington Heights, unde își exercitau activitatea writeri precum TAKI183 şi TRACY168. Reacțiile presei nu au întârziat să apară, astfel, în anul 1971, publicația „The New York Times” a realizat un material concis despre fenomenul graffiti care luase naștere pe străzile orașului New York.

© streetartnyc.org

© streetartnyc.org

 Folosind o convenţie de nume care presupunea adăugarea numărului străzii pe care locuiau poreclei lor, ei au reuşit să deseneze pe o ramă de metrou, scopul acestei acțiuni fiind expunerea desenelor în galeriile oraşului prin intermediul garniturii.

 Datorită stilului simplu şi citeț, literele de tip „bubble” s-au bucurat de popularitate într-un timp foarte scurt şi au fost răspândite şi adoptate de către writerii din cartierul Bronx. Acest stil de desen a fost ulterior înlocuit cu unul nou, mai complex şi mai bogat în detalii artistice, numit „Wild Style”.

© Kevin Moreng @Wordpress

© Kevin Moreng @Wordpress

 Atât denumirea, cât şi designul complex al literelor, a fost inventat de către TRACY168 şi crew-ul legendar cu nu mai puţin de 500 de membri din care acesta făcea parte. Unii dintre cei mai reprezentativi membri ai crew-ului au fost: Blade, Cope 2, T Kid 170 şi Cap.

© subwayartblog.com

© subwayartblog.com

 Tagurile au început să fie din ce în ce mai răspândite şi mai variate din punct de vedere stilistic. Unii dintre cei mai reprezentativi writeri ai vremii sunt: DONDI, Lady Pink, Zephyr, Julio 204 şi PHASE2.

Stimpy

© ladypinknyc.com/trains/

 Graffitiul avea să devină încet, dar sigur, un „sport” din ce în ce mai competitiv: cu cât un writer realiza mai multe desene şi taguri prin oraş, cu atât era mai respectat şi mai cunoscut în nou-formata comunitate.

 În jurul anului 1964, graffitiul a fost dus la un alt nivel care impunea noi tehnici şi standarde: writeri respectaţi precum Tracy 168, CLIFF 159 şi BLADE ONE au adăugat literelor fundaluri colorate, personaje, peisaje şi efecte precum umbre şi lumini.

© http://1981.nyc/cartoon-characters/

© http://1981.nyc/cartoon-characters/

 Pe măsură ce graffitiul s-a extins dincolo de limitele cartierelor Washinghton Heights şi Bronx, s-a născut o adevărată comunitate a grafferilor. Friendly Frieddy a fost unul dintre cele mai relevante nume ale acelei perioade. El a observat diferenţele de tehnică şi desen ale writerilor din cartierele Upper Manhattan şi Brooklyn, care se vor reuni la sfârşitul anilor 70’ într-un singur stil denumit „Wild Style”.

© mashkulture.net/tag/martha-cooper

© mashkulture.net/tag/martha-cooper

 În anul 1973, sociologul Hugo Martinez, profesor la City College din New York, a intuit potenţialul artistic al grafferilor și a fondat UGAUnion of Graffiti Artists, cu scopul de a-i promova pe cei mai talentaţi writeri prin intermediul unor expoziţii organizate în deplină legalitate.

 Creşterea intensităţii fenomenului graffiti a fost ajutată de sistemul de metrou newyorkez: s-a creat o adevărată comunitate de grafferi care aveau ca ţintă principală vagoanele de metrou, considerate adevărate „planșe de desen pe roți”.

 Această perioadă de înflorire a graffitiului a coincis cu un buget scăzut alocat de guvern primăriei oraşului New York, banii alocaţi buffingului fiind insuficienţi pentru a face faţă noului val de writeri.

 Primarul John Lindsay a declarat în anul 1972 război writerilor, însă nu au fost luate cu adevărat măsuri împotriva acestora din cauza lipsei acute de fonduri.

 Pe măsură ce anii treceau, graffitiul a fost asociat din ce în ce mai mult cu diverse fapte contravenţionale sau penale. Practica traficului și consumului de cocaină era în floare, și uzul și traficul armelor de foc a devenit o practică frecventă, astfel viaţa „de stradă” a devenit din ce în ce mai periculoasă.

Tot mai multe voci ale societăţii civile solicitau guvernului să ia măsuri drastice împotriva writerilor, în special în urma apariţiei „teoriei ferestrelor sparte”.

Supoziţia pleacă de la următoarea observaţie: dacă o clădire are geamuri sparte care nu sunt rapid înlocuite, în scurt timp acea clădire va avea din ce în ce mai multe geamuri sparte, pentru ca în final ea să fie complet vandalizată.

 În urma presiunilor, bugetul oraşului New York, destinat stopării mişcării graffiti s-a mărit: au fost ridicate garduri electrice de protecţie în jurul parcurilor de vagoane şi numărul paznicilor de la depourile de metrou a fost suplimentat.

 Astfel, o mare parte a zonelor preferate de artiştii graffiti au devenit aproape inaccesibile. Pe deasupra, o nouă lege intrată în vigoare interzicea comercianţilor vânzarea tuburilor de vopsea minorilor. Datorită lipsei vopselei și a pericolului de a sta un timp îndelungat în locul de pătrundere frauduloasă în depouri, componenta artistică de realizare a desenelor a suferit un uşor declin.

© nycsubway.org

© nycsubway.org

 Procesul de îndepărtare a desenelor din New York a luat o nouă amploare: în anul 1984 a fost anunțat un program cu o durată de 5 ani de zile prin care se dorea “eradicarea” graffitiului. Primăria oraşului New York a emis o decizie prin care trebuiau scoase din folosinţă toate mijloacele de transport în comun care au fost victime ale mişcării graffiti. Acesta a fost începutul aşa-zisului curent al „Clean Train Movement Era” (tr. epoca vagoanelor curate), prin care se dorea descurajarea writerilor şi menţinerea unor vagoane de metrou curate în circulaţie.

 În ciuda legilor aspre şi a interdicțiilor, mișcarea graffiti nu a fost eradicată, ci din contra, s-a omogenizat, transformându-se într-o goană după zone propice realizării desenelor. S-au creat noi crew-uri care dețineau anumite teritorii. Lupta pentru păstrarea acestor zone a dus la creșterea numărului de acte de violență, ajungându-se până la uzul armelor de foc.

Nu uitaţi de concursurile noastre de fotografie şi desen la care puteţi caştiga super premii!