J INTERVIU BSS

În episodul de astăzi stăm de vorba cu J. Acesta ne-a vorbit despre cariera sa muzicală, despre etapele prin care a trecut de-a lungul timpului, însă și despre planurile sale de viitor. Vă las să descoperiți mai multe detalii în cele ce urmează.

Tami: Salut J şi mulţumim că ai acceptat propunerea noastră de a-ţi rupe o parte din timpul tău liber şi de a sta de vorbă cu noi. Aș vrea în primul rând să ne povestești puțin care a fost punctul tău de plecare şi la ce nivel eşti în prezent. De ce ți-ai schimbat numele de scenă din „Litera” în J?

J: În primul rând salutări vouă și cititorilor voștri. Am tot povestit despre cum am început cu muzica și faptul că este o pasiune pe care o am de peste 3 sferturi din viața mea. Ca și punct de interacțiune directă cu publicul, pot spune că au fost battle-urile. Vorbesc despre un eveniment organizat de Drops (ex-Moromeții), K-Pac aka F. Charm, Makru și Feluu în clubul „€œNo limit” din Regie. Asta se întâmpla prin 2001-2002 cred. Atunci am urcat practic prima oară pe o scenă și evident a fost „€œlove at first sight”.

Despre nivelul la care sunt în prezent, pot spune doar că lucrez la imagine și la transformarea lui „€œJ” într-un brand puternic. Pentru mine este clar că sunt departe de unde îmi doresc să fiu, dar cu pași mărunți, multă muncă, și puțin noroc, sunt sigur că o să fiu unde îmi doresc.

Faza cu „€œLitera” a fost un moft. Mi se părea un pic mai special decât un simplu „€œJ”. Toată lumea care mă cunoștea mi se adresa cu „J” și practic era ca și numele meu, și parcă simțeam nevoia să am un alt nume de scenă. După ceva timp în care am avut și o pauză lunguță de la a da drumul la piese a venit de la șine și pur și simplu era clar că sunt „€œJ”.

Tami: Prima ta piesă a fost înregistrată la Foot Records. Cum ți se pare că sună ea acum?

J:  Prima mea piesă se intitulează „€œCe nume”. Era o piesă critică asupra artistelor pop de pe la noi gen „Pops”, „Andra” sau „Asia”. Era vârsta rebeliunii. De sunat cum să sune, ca pentru vremurile respective: sound nasol și voce de copil. Versurile erau mai răsărite că erau amuzante.

Tami: Am observat că foarte multă lume te întreabă despre sesiunile de battle la care erai prezent acum câțiva ani. Cum ai răspunde la o propunere de participare la un astfel de eveniment în prezent?

J:  Am tot spus-o și o să o repet cât va fi nevoie. Apreciez mult acea perioadă din viața mea, mi-a adus niște satisfacții foarte mari. Dar a fost doar o perioadă, și cum perioadele trec, a fost nevoie de următorul pas. Sunt mândru de feedback-ul pozitiv pe care l-am primit de-a lungul anilor, sau că am fost unul dintre deschizătorii de drumuri pe această parte a mișcării. Dar acum e timpul altora să se afirme, nu? Sunt sigur că sunt MC’s foarte talentați care încă participă sau urmează să participe, care poate acum fac treaba asta mai bine decât mine. Let them shine!

Tami: Ce a făcut J în perioada în care a luat pauză de pe scenă hip hop?

J: N-aș putea spune ce am făcut în toată perioadă, că mai avem nevoie de încă câteva zeci de articole doar pentru un rezumat. Dacă mă pui să rezum într-o frază, am făcut tot ce-am putut pentru a îmi alimenta pasiunea pentru muzică.

Tami: Știu că ai o serie de proiecte personale nelansate din diferite motive. Te-ai gândit să le readuci din nou în prim plan și să le scoți din arhivă?

J: Se mai întâmplă ca unele piese să-mi doresc să le refac pentru că mi-au plăcut foarte mult sau au reprezentat ceva important pentru mine, dar în mare nu prea sunt adeptul privitului în trecut. Trebuie să realizați că erau ideile unei anumite vârste, cu experiența muzicală a acelei vârste, și clar piesele respective nu se ridică la nivelul de acum. Fiind destul de autocritic, mereu îmi doresc să dau doar ce-i mai bun din mine, și majoritatea pieselor de atunci nu se ridică la așteptările mele de acum.

Tami: Ce înseamnă, în opinia ta, maturizarea din punct de vedere muzical?

J: Sunt foarte mulți factori care duc la această „€œmaturizare”. Fiind și producător pentru mine sound-ul e foarte important dar cel mai important este mesajul.

Tami: Ai colaborat până acum cu artiști precum Sișu Tudor, What’s Up, Cabron și Angeles. Au avut vreo influență asupra stilului tău aceste colaborări?

J: De obicei când am o colaborare, în primul rând mă interesează diferența stilului nostru și cum putem să îmbinăm două stiluri total diferite într-o piesă completă. Așa că dacă au fost influențe asupra mea, eu sigur nu le văd.

Tami: Hai să vorbim puțin și despre public. Ce părere ai despre mișcarea actuală din România? Ai schimba ceva la ea?

J: Eh, aici e un subiect mai delicat. Publicul întotdeauna a fost cel mai important, și ei au decis dacă munca ta merită ascultată sau nu. În același timp, muzica e artă, și uneori din n motive publicul pur și simplu nu o apreciază. Există de asemenea cazuri în care publicul a simțit un anumit material după ani. Cât despre mișcarea din România, evident a fost într-o continuă creștere. Îmi amintesc cum eram o mână de oameni pe la evenimente când eram puști, și acum văd concerte peste concerte cu prezență extrem de mare. Asta s-a revărsat și la nivel mai comercial, unde în trecut erau unul maxim două cluburi unde puteai asculta muzică de genul, iar acum o foarte mare parte din cluburile din țară, au petreceri „€œHip hop/RnB” dedicate. Doar am reușit câțiva ani la rând să avem petrecerea”Hip hop/RnB” în „TanTan Mamaia”, nu?

Tami: De curând ai lansat piesa „€œNiciun regret” ce va fi inclusă pe albumul „Viața mea”. Cum a fost aceasta primită de către ascultători?

J: Pentru numărul fanilor la care reușesc să ajung momentan, cred că a fost destul de bine. Persoanele cu care am interacționat au avut un feedback destul de pozitiv. Încă nu este ceea la ce mă aștept de la mine, dar după cum am mai zis, cu pași mărunți o să ajungem și acolo.

Tami: Poți să ne oferi câteva detalii despre materialul la care lucrezi?

J: Până în prezent am avut colaborări cu What’s Up, Angeles și Ștefan Lăutaru, iar ca producători Span și Maidan. Pe mix/master am lucrat și cu Bunicu’€™ Magic, Romeo (Demoga Music), Maidan, dar și cu Mike, un inginer de sunet din State. Cât despre colaborările sau producții ce vor urma în viior, va trebui să mai așteptați ca să aflați, pentru că sunt surpriză.

Tami: Revenim la numele ales pentru album.  Dacă ar fi să alegi un film sau o melodie care să reprezinte viaţa ta, care ar fi acela/acea?

J: Ca și melodie o să fie chiar piesa „€œViaţa mea” după care este numit albumul, care va fi lansată odată cu albumul. Ca și film nu cred că există ceva ce poate însuma trăirile mele transpuse pe piesele de pe acest album.

Tami: În opinia ta, care sunt principalele trei calităţi pe care trebuie să le aibă un MC?

J: Pentru mine cel mai important este textul. Dacă nu ai o poezie în tine pierzi din start. Dar la fel de importante sunt flow-ul, și interpretarea. La ultima eu încă lucrez, de aici și știu cât de important este acest aspect. Părerea mea este că numeri pe degete artiștii care chiar le au pe toate trei.

Tami: Ce muzică ascultă J în timpul său liber?

J: Să știți că eu am mers în pas cu trendul. Da, încă ascult artiști vechi ca Jay-z, care oricum este mereu fresh, Eminem sau Snoop (și lista e lungă rău), dar în același timp îmi place new school-ul. Artiști că Drake, Kendrick Lamar sau Asap Rocky mi se par gravi.

Tami: În încheiere, aș vrea să ne spui unde îți putem urmări activitatea muzicală.

J:  Pentru a intra în contact cu mine puteți să mă găsiți mereu pe pagina de Facebook, pe Twitter, pe G+ iar piesele le puteți asculta pe canalul de Youtube, și în curând o să relansez site-ul www.joficial.ro

Tami: Îţi mulţumim pentru timpul acordat. Doreşti să transmiţi un gând bun celor ce au citit acest interviu?

J:  Vă mulțumesc că ați fost și veți fi alături de „J”, și promit că voi face tot ce pot că muzică mea să ajungă la voi.