Puya în 2010: a regrupat La Familia, cântă despre „Consecinţe“ şi viaţa în puşcărie, combate vedetismele şi are opinii lipsite de echivoc. Videoclipul „Consecinţe“ este regizat de Florin Şerban,  premiat cu Ursul de Argint la Berlinala din acest an pentru pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier“.

„Adevărul”: Povesteşte-ne puţin despre „Consecinţe” şi despre Florin Şerban. Ce a fost mai întâi: piesa sau propunerea de colaborare? 

Piesa a venit în ideea de a susţine filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”. Am decis să ne unim eforturile pentru a aduce cât mai multă lume în sălile de cinema. Am fost onoraţi de faptul că echipa care a lucrat la film, inclusiv Florin, a realizat videoclipul piesei. Aveau o viziune mult mai poetică – dacă pot spune aşa – asupra a ceea ce trebuie să se întâmple, lucru pe care noi îl facem mai rar în clipurile noastre.

Aţi filmat în închisoare? I-aţi cunoscut pe actori?

Nu, nici videoclipul şi, din câte am înţeles, nici filmul nu sunt realizate în închisoare. Pe o parte dintre actori i-am cunoscut la filmare, o altă parte au jucat cu noi în clip. (continuare…)

Cunoşti persoane ale căror vieţi s-au schimbat ca urmare a felului în care sunt promovate anumite idei prin muzică?

Îmi plac şi mie alţi artişti însă chiar şi atunci când eram puşti nu exageram cu asta. Mai nou, lumea îşi face operaţii estetice ca să semene cu artiştii cunoscuţi, imită gesturile, felul de a vorbi şi duce la extrem toată afinitatea asta pentru anumiţi artişti. Mi se pare, sincer, lipsă de personalitate. Chiar dacă îţi place o anumită muzică, trebuie să rămâi tu însuţi. Artiştii nu sunt profesori: sunt şi geniali, şi infantili în acelaşi timp. Fiecare trebuie să gândească pe cont propriu. Punct.

Videoclipul şi piesa au fost primite cu mult interes: pe YouTube înregistrează deja zeci de mii de vizualizări. Te aşteptai la o asemenea reacţie?

Sincer, da. Atunci când la radio şi TV se rulează câteva piese, fiecare de câte zece ori pe zi, nu mai există diversitate. Radioul chiar omoară o piesă bună. O difuzează aşa des încât ai impresia că ţi-o bagă pe gât (şi la capitolul ăsta intră şi piesele mele!). Chiar şi despre cea mai tare piesă ajungi să zici „aoleu, iar asta!”. Cred că zecile de mii de oameni vor să zică: „Iată, în sfârşit, o piesă care nu-şi propune să fie în topuri. Poate e ceva diferit”.

Citeste tot interviul pe Adevarul.ro