Unii oameni oferă lumii legi. Alţii oferă lumii schimbări. Unii oferă evoluţie, performanţă. El nu a ales lumea întreagă, a ales doar muzica. Şi-i oferă în permanenţă noi viziuni şi orizonturi mai largi; noi
înţelesuri.
Copilu’ – micul producător mare, cum obişnuiesc să-i spun; are 18 ani, iar muzica nu este doar o pasiune pentru el. Este spaţiul care-l ajută să-şi mărească ambiţia şi să-şi construiască lumea pe care vrea s-o ofere lumii la momentul potrivit.

1) Dacă binele întregului univers ar depinde de tine, care ar fi cel mai important lucru pe care ar trebui să-l faci?

Style da Kid: Să devin mai responsabil, să dau atenţie mai mare detaliilor, să realizez că universul meu nu este universul tuturor şi că universul meu uneori îl afectează pe al celorlalţi.

2) Crezi că există prea multe greşeli sau prea puţine şanse?

Style da Kid: În opinia mea, şansele depăşesc ca număr greşelile, doar că în loc să luăm şansele de partea noastră, alegem greşelile.

3) Ce rol crezi că are copilăria în viaţa unui om?

Style da Kid: Rol de formare, de integrare în societate şi, bineînţeles uneori are rolul de a ne face să uitam de griji.

4) Spune-mi câteva calităţi ale femeii pe care o s-o iubeşti necondiţionat.

Style da Kid: Ca să îţi răspund la întrebarea asta ar trebui să îţi spun toate calităţile care îmi lipsesc, deoarece femeia de care vorbeşti tu va trebui să mă completeze în totalitate.

5) După ce criterii te ghidezi atunci când trebuie să faci diferenţa dintre bine şi rău?

Style da Kid: Păi e la fel ca la voi fetele când mergeţi la shopping… iau doar ce îmi place, dar uneori mai iau şi o haină cu mărime mai mică. :)

6) Care crezi că ar putea fi eşecul vieţii tale?

Style da Kid: Să pierd una din puţinele persoane pe care le iubesc.

7) Ce părere ai despre negativismul din gândurile oamenilor?

Style da Kid: Negativismul este cauzat de absenţa optimismului… la unii din noi e de înţeles; nu ne permitem întotdeauna să fim fericiţi. Însă un zîmbet pe buze te poate salva din orice situaţie.

„În multe din playlist-urile voastre apar genuri muzicale precum: euro dance, euro trance, euro house, electro house, hip hop, dubstep, minimal. Cum ar fi dacă am combina toate genurile astea şi am digitaliza unele sunete?… poate ar suna asa:) : ” zicea Style da Kid pe blogul său, în prezentarea următoarei piese.