Trupa B.U.G. Mafia va filma mâine, 27 decembrie 2010, videoclipul piesei “Cât Poţi Tu De Tare”. Fanii trupei care doresc să participe la aceste filmări pentru a apărea în clip sunt invitaţi la Kristal Glam Club din Bucureşti, Şos. Pipera nr. 48 la ora 18. Accesul va fi gratuit, iar filmările vor dura 6 ore, timp în care fanii vor putea să facă poze cu cei trei componenţi ai trupei şi cu câteva din personajele surpriză ale acestui videoclip. Ţinuta, indiferent că va fi sport sau casual, va trebui să fie adecvată unei ieşiri în club. Nu se va permite accesul persoanelor sub 18 ani.