AirfieldNe desparte doar o lună de unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale verii, și anume Airfield Festival. Line-up-ul acestuia este foarte „consistent” în materie de hip hop, oferindu-ne oportunitatea de a vedea pe scenă artiști precum KRS-One, R.A. The Rugged Man, Mobb Deep, The Doppelgangaz, The Four Owls, etc.

Ei bine, că tot am început să vorbesc de line-up-ul festivalului, vin cu o veste bună pentru ascultătorii de hip hop. În decursul zilei de ieri s-a anunțat că au apărut nume noi în line-up-ul acestuia, așadar, acesta este mai bogat cu 5 proiecte.

Life MC & DJ Nappa de la Phi Life Cypher, Macanache, Omu Gnom & Ateliere de Creație, Misiune de Pedeapsă, Keri & Serafim – aceștia sunt artiștii ce vor urca pe scenă alături de proiectele deja existente.

Vă reamintesc că până pe 29 iulie prețul biletelor pentru festival sunt de 219 lei, urmând ca în data de 29 iulie să crească la 269 lei. Restul detaliilor despre Airfield Festival le puteți găsi aici.