Marpha Hip Hop 04 01

Pentru că ați așteptat îndeajuns, iată că un nou sezon Marpha HIP-HOP, revine în forță cu rubrici noi și o echipă mai numeroasă alături de Tonik. Un alt generic vă va întâmpina acest sezon 4 al emisiunii fiind realizat de Arssura şi prezintă cei trei oameni ce vor fi alături de voi de acum înainte: Tonik Obiectiv, Catalin şi DJ Dox.

În prima parte a emisiunii, Tonik a realizat un interviu cu Norzeatic. Acesta a fost filmat la Godot Sub Scenă în lună februarie, unde “poetul urban” a susţinut unul dintre concertele sale. Discuţia a fost montată pe mai mulţi piloni, unul dintre ei fiind turneul de promovare al materialului său, “Exerciţii pe ritm de pace”. Dacă te-ai întrebat până acum de ce Vexxatu Vexx s-a “metamorfozat” în Norzeatic, răspunsul îl poţi afla chiar de la el. În plus, a avut loc o “confruntare”, din punct de vedere muzical, între prezent şi trecut. Norzeatic nu a “scăpat” până nu a dezvăluit şi o parte dintre planurile sale de viitor. Interviul se încheie cu o înregistrare a unei scurte părţi din concertul despre care am menţionat.
Profitând de rolul său de prezentator al rubricii Anonimaţia, DJ Dox a făcut o vizita la Pac Pac Studio şi a stat de vorb cu Alan şi Kepa. Cei trei “au stat la poveşti” despre un subiect “Tabu”: materialul lansat în anul 2012. Au vorbit despre turneul de promovare al albumului, despre povestea ce a stat în spatele acestuia, însă şi despre planurile de viitor pe care le au cei doi. Aflandu-se în studio, Alan şi Kepa nu au ratat ocazia şi au oferit şi o sesiune live pentru emisiunea noastră.

Partea a treia vine cu noutatea despre care vorbeam. “Pagini de istorie. S-a întâmplat în România” este secţiunea în care Catalin prezintă un material discografic ce a lăsat o urmă în istoria hip hop-ului. Primul album ales este “Drumul către Rastafari” semnat de Pacha Man în 2003.

Rubrica“Artişti din Backstage” l-a dus pe Tonik direct la Kesarion, organizatorul petrecerilor Blazing Vibez. Alături de acesta se afla şi DJ OldSkull, unul dintre DJ-ii implicaţi în acest proiect. De ce Blazing Vibez este diferit faţă de alte petreceri? Răspunsul îl poţi afla chiar de la oamenii ce-şi petrec serile de miercuri în Goblin, pe ritmuri reggae.