Mos Def aka. Yasiin Bey

mos-def  După cum bine știți, Mos Def aka. Yasiin Bey și-a anunțat retragerea pe parcursul lunii octombrie. Mai precis, acesta a anunțat că va încheia orice activitate muzicală sau cinematografică. Cu toate acestea, la finalul lunii noiembrie, artistul respectiv a publicat coperta, numele și data de lansare a unui nou material discografic.

Albumul poartă denumirea de „December 99th” și va fi lansat pe data de nouă a acestei luni. Mos Def a afirmat că acesta este ultimul său proiect muzical, însă, în prezent, el a revenit cu un nou anunț: pe lângă „December 99th”, în luna Decembrie va mai lansa alte două albume.

Primul poartă denumirea de „Negus In Natural Person”, iar al doilea este intitulat „As Promised”. Ultimul menționat este realizat în colaborare cu producătorul Mannie Fresh.  Referitor la acest anunț, Yasiin Bey afirmă următoarele cuvinte:

 I will be premiering my new album, Negus In Natural Person, and me and Mannie Fresh’s project, which is called As Promised, at The Apollo on December 21st.

 Așadar, așteptăm trei noi proiecte muzicale din partea lui Mos Def, înainte ca acesta să-și încheie careira muzicală.

Sursă info: www.2dopeboyz.com