Este vorba despre curajul de a fi diferit. Despre mişcarea care luptă împotriva anestezierii gândirii dar şi a imaginaţiei. Este vorba despre cel care se folosește de vopseaua care umple garniturile de metrou sau de tren, zidurile orașului, fabricile abandonate cu pigmenții săi colorați pentru a da naștere combinațiilor noi de forme și culori care îi încântă pe cei care înțeleg și care îi supără pe cei care nu înțeleg. Graffitiul nu poate salva vieți, nu poate rezolva conflicte politice sau diplomatice, nu poate hrăni gurile flămânde,€“ însă poate da naștere sentimentelor dinăuntrul oamenilor. De ură, de admirație, de încantare, de dezgust, de uimire.

Atunci când creezi e ca atunci cînd înoţi ţinându-ţi capul sub apă. Câteva secunde îţi ţii respiraţia. Însă, când ajungi la mal te cuprinde ameţeala. Lumea din jur îşi pierde din importanţă. Și atunci rămâi singur, nimic din jurul tău nu pare să mai conteze. Nimic nu mai este relevant în afară bucății de beton sau de metal pe care urmează să creezi.

MSER s-a născut în București, orașul European care reprezintă și azi un spațiu ideal pentru continuă dezvoltare a scenei graffiti. Bucureștiul este singura capitală europeană unde poți vedea garnituri de metrou acoperite în totalitate de vopsea și poți simți mirosul înțepător al vaporilor de aerosol în stațiile de metrou  însă și în vechile rame de metrou IVA fabricate în epoca ceaușistă. În mare parte, viața sa se desfășoară în tunelurile metroului bucureștean: 320 de panele realizate într-un singur an, fără a epuiza creativitatea  stilului său specific, simplu și ușor de înțeles de către oricine.

Acea persoană care a văzut Bucureștiul, și a simțit pulsul orașului, nu poate nega lipsa spiritului original care, nu numai că supraviețuiește, ci crește, se dezvoltă vizibil, se reinventează permanent.

SERM explică în introducerea cărții „Subway Player” pasiunea lui MSER pentru writing:

El desenează, pentru a spune o poveste.

Desenele sale aduc zâmbete pe fețele călătorilor mult prea obosiți sau îngrijorați, presați de problemele zilnice specifice mediului citadin. Unii din ei sunt câteodată atât de impresionați de aceste desene, încât le și fotografiază cu scopul de a-și aminti mereu de ele, în viitor, când acestea vor fi înlocuite cu alte desene. Este o dovadă vie a faptului că aceste creații de pe metrou nu mai sunt niște simple desene, ci trezesc sentimente. Sentimente de admirație, de bucurie, de fericire.

Copii mici sunt și ei încântați atunci când văd personaje cunoscute de desene animate rulând prin subteran. Fascinați și radiind de entuziasm, cei mici le atrag atenția părinților absenți uneori și mult prea preocupați de rutina zilnică – asupra pieselor care, de multe ori, aduc zâmbete și pe fețele acestora. În concluzie, desenele sale au un puternic impact și asupra celor ce nu au legătură cu graffitiul.

De foarte multe ori poți fi chiar și martor al unor aprecieri critice din partea adulților. Comentarii și păreri privind alegerea culorilor sau adăugarea anumitor elemente care încarcă sau înfrumusețează desenul.

Păreri precum: „și așa o să le dea la topit și nu au grijă de ele, măcar cuiva îi păsa de ele … într-un fel”, „vandalizare – pentru desenat există foaie”, „multe dintre desene sunt foarte frumoase. Păcat că nu sunt puse mai mult în valoare”, „nu pe metrou să deseneze, că nu le aparține, metrou este al tuturor” demonstrează că desenele nu trec neobservate. Ele trezesc sentimente din cele mai diverse. Cred, că în momentul în care un individ nu trece plin de nepăsare pe lângă un desen ci îl judecă, își da cu părerea – acela este momentul în care graffitiul are succes. Este momentul când vocea neauzită a orașului s-a făcut „auzită” .

„Subway Player” prezintă,  prin intermediul unui interviu intens, viața lui MSER, evoluția stilului său, experiențele cele mai puternice dar și cele mai riscante. În începutul intitulat „MESERIE” este vorba despre alegerea tagului său, despre stil, tehnică dar și despre mișcarea bucureșteană. Apoi ne este prezentat „€œlocul de joacă” al lui MSER –INDUSTRIILOR– pe scurt, și pe înțelesul tuturor: tunele, Scorsezi, riscuri dar mai ales, reușite. Călătoria continuă cu impresii despre relațiile de prietenie și  diferențele de mentalite dintre writerii străini și cei autohtoni, despre crew-uri și despre magistralele de metrou bucureștene. Finalul prezintă experiențele câștigate de MSER în alte țări, felul în care se simte atunci când își admiră desenele direct din stație dar și despre planurile sale de viitor.

În timpul lecturii ne putem bucura de un adevărat  album foto : 84 de  poze mari și 38 de poze în format mic. Pentru a înțelege mai bine importanța sau semnificația desenului, unele poze beneficiază de o mică descriere.

Bine ați venit în Paradis.