Omu Gnom și Traian

concert-dubla-lansare-de-album-omu-gnom-si-traian-chisinau  Omu Gnom și Traian vor susține o dublă lansare de album, în Chișinău, pe data de trei Decembrie. Evenimentul se va desfășura în clubul Spălătorie, iar intrarea va fi posibilă începând cu ora 20:00. Astfel, Gnom urmează să sărbătorească cinci ani de „Ai grijă să n-ai griji” și să lanseze „Criminal liric în serie vol. 1”. Pe lângă acesta, Traian va lansa albumul intitulat „Zis și tăcut”.

 Alături de acești doi artiști, vor mai fi prezenți și Slim Rocka, Haz, CZA, Laura Bodorin, Yehova, Afty și Rotaru. Primul invitat va urca pe scenă la ora 21:00. De afterparty se va ocupa Slim Rocka, care se va afla la platane. Prețul unui bilet este de 100 lei mdl.

 De asemenea, pe pagina de Facebook a evenimentului există un concurs creat de către Gnom. Prin intermediul acestuia, puteți câștiga orice album solo din discografia sa, dar și una dintre cele două invitații pentru concert.

 Acestea fiind spuse, vă doresc distracție plăcută în cadrul evenimentului!