OnyxAseară, cei de la Onyx le-au oferit ascultătorilor o piesă din tracklist-ul viitorului lor EP, și anume „Against All Authorities” iar cu această ocazie am plăcerea să vă aduc la cunoștință că aceștia pregătesc un nou material, care va fi lansat în luna mai a acestui an.

Piesa a fost produsă de Scopic și numele ei este echivalentul numelui materialului de care vă vorbeam mai sus. Aceasta începe cu o înregistrare a unui discurs al senatorului statului Nebraska, și anume Ernie Chambers, care compară organele de poliție din Statele Unite cu ISIS (Islamic State In Iraq and Syria), iar mai apoi apar Sticky Fingaz & Fredro Starr, care ne „lovesc” cu versuri care „agresează” într-un mod abil politica.

„Against All Authorities” este un apel către populație, care-i îndeamnă la acțiune împotriva guvernelor corupte, polițiștilor necinstiți și a oprimării sistematice.

EP-ul conține 6 piese și va fi lansat în luna mai a acestui an, iar până atunci poate fi pre-comandat de pe iTunes.

Cei de la Onyx au concertat pentru prima oară în țara noastră anul trecut pe 31 mai într-un eveniment organizat de Realbboys la Ateliere de Producție, și se pare că aceștia vor reveni în România pe 28 mai, anul curent, la scurt timp după lansarea materialului „Against All Authorities”, după cum ați putut vedea și pe pagina lor de Facebook.

Audiție plăcută!