Mai jos aveți ocazia să ascultați o piesă semnată ContraSens, intitulată “Istorie“. Instrumentalul, mix-ul și masterul sunt realizate de Lil Smiley (COMERCIAL MUSIC PRODUCTIONS). Piesa va fi inclusă pe materialul de debut al trupei ce va fi lansat anul acesta.
Clubul Malibu este gazda concertului aniversar Obiektiv Music, pe 12 Martie, când artistii label-ului, Arca, Capeliy, K-nnabis, Jazza, vor urca pe scenă pentru a sărbători cei 4 ani de existenţă.
Evenimentul se va încheia cu un concert Codu’ Penal, în noua formulă, iar de warm up şi after party se vor ocupa Dan InSecta şi DJ Blow.
Ce ziceţi, ne vedem acolo? Se zvoneşte că Tonik Obiektiv va fi gazda petrecerii, “mereu pregătit” când vine vorba de petreceri cu muzică rap. Vă aştept în Malibu şi revin cu poze de la eveniment.
Enjoy!
Guess Who și Spike au susținut aseară un concert, în cadrul turneului Tu-R, în Cluj Napoca (Club Ring). Concertul a început pe la 1:00 și a durat cam o ora jumătate, dacă nu mă înșel. Băieții au cântat atât piese noi, de pe cele mai recente albume, dar și piese mai vechi precum “Bizar“, “Extrema Zilei” și altele. Atmosfera a fost una fenomenală, după cum puteți observa și în filmarea de mai jos. De mult timp nu am mai luat parte la un asemenea concert. A fost scandaaaal și cel puțin pentru 2 ore m-am simțit la locul potrivit.
După more am atașat câteva poze, ce nu sunt de cea mai bună calitate, dar care vă pot ajuta să vă faceți o idee despre ce a fost aici, aseară.
Nu uitați că Tu-R continuă, cu un concert în seara asta în Sibiu și mâine seară la Alba Iulia. Lista completă cu concerte o găsiți pe www.tu-r.ro
Cruxfader lansează o nouă piesă, intitulată “Raza de Soare” ce reprezintă primul extras de pe albumul solo său, care va aparea pe parcursul anului 2010. Mai multe detalii pe www.myspace.com/cruxfader. Audiție plăcută!
Ill Bill, membrul trupei La Coka Nostra, a realizat o nouă piesă în colaboare cu Crooked I, intitulată Murdered. Piesa e produsă de Blue Sky, Black Death, iar de cut-uri s-a ocupat Dj Eclipse.
Asculta: Ill Bill & Crooked I – Murdered
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Iată primul single de pe albumul de debut al lui Drake, Thank Me Later. Piesa este intitulată “Over” şi este produsă de Boi-1 da, care a produs şi piesa “Forever”.
Albumul Thank Me Later va fi lansat în luna Mai a acestui an şi va conţine colaborări cu artişti precum Jay-z, Lil Wayne şi The Dream.
Ascultă: Drake – Over
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Mai jos puteţi asculta 2 piese noi de la Game: “Jump Off“, interpretată alături de Ja Rule, şi “Get Wild“. Piesele vor fi incluse pe mixtape-ul Americas Most Wanted.
Pe 23 Martie, Game va lansa albumul The R.E.D. Album la care a lucrat cu producători precum Dr. Dre, Pharrell şi Timbaland.
Ascultă: Game feat. Ja Rule – Jump Off
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Ascultă: Game – Get Wild
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Fri, Mar 5, 2010
7 Comments