BSS Cover Pot să mă numesc redactor? Cred că da, având în vedere faptul că mă încadrez în definiția acestui cuvânt. În regulă. Ca și redactor, am avut parte de foarte multe solicitări cu privire la secțiunea de promovare a site-ului nostru. Pentru mine este o plăcere să scriu despre un artist necunoscut, dornic de exprimare, care dă dovadă de potențial sau ale cărui piese merită într-adevăr ascultate. Dar chiar și cu internetul, este destul de greu să te faci auzit astăzi. S-ar putea ca lumea să nu te aprecieze la adevărata ta valoare, să fie mai interesată de un artist deja consacrat sau să ofere atenție unor persoane care nu merită acest lucru.

 Totuși, am remarcat faptul că anumiți doritori de exprimare nu sunt conștienți de ceea ce fac sau de ce anume spun pe piese. M-am convins de foarte mult timp că hip hop-ul a devenit o modă în România. În fine, impropriu zis hip-hop. Mai degrabă partea de MC-ing, prin care anumite persoane încearcă să devină „celebre”. Am mai discutat despre acest subiect în articolele trecute și nu vreau să mă repet. Vă propun să citiți „Lipsă de cultură sau indiferență? Ce înseamnă hip-hop în România?” sau „Cum să „devii MC” în România?”, ca să înțelegeți despre ce anume vorbesc.

 Să revenim la subiectul pe care doresc să îl abordez în cadrul acestui articol: Inconștiența unor persoane față de propriile spuse sau fapte. O să mă raportez în mod direct la o întâmplare pe care am trăit-o în urmă cu puțin timp și care s-a desfășurat în felul următor: Primesc un mesaj pe contul personal de Facebook, de la o persoană pe care nu o cunosc, în care mi se cere să ascult noua sa piesă și, dacă se poate, să scriu un articol despre aceasta. Accept propunerea de a asculta melodia și îi spun că răspunsul în legătură cu promovarea o să il ofer abia după ce termin audiția.

 Începe piesa…„Vreau să dau cu pace pentru X-ulescu’muie cutărescu’…” – pauză – Ce naiba e asta? Să ascult până la capăt? Da, căci mi-am dat cuvântul că asta am să fac. – play – „…Că-mi bag pula-n mă-ta, că băieții meică viața de cartiercă te omor…” – pauză – Mă gândesc să îi spun, după câteva minute, că am ascultat și că nu merită promovare, dar devin curios de finalul piesei și o repornesc în căutarea acestuia. – play – „…Pace!” – stop – Poftim? Și îl întreb: Ești conștient de tot ceea ce ai spus pe piesă? Nu am mai primit nici un răspuns de atunci și mă tot întreb: Oare trăim într-o lume de bipolari sau pur și simplu anumite persoane folosesc expresia de „pace” fiindcă au auzit-o la alți artiști și consideră că este un cuvânt indispensabil pentru orice piesă?

 Este prostesc. Ori dai diss, ori dai cu pace? Nu am să mă leg de competențele lirice ale artistului, dar dacă tot înjuri și ameninți toată melodia, măcar nu mai da cu pace. Nu cumva îți trădezi singur credibilitatea și demonstrezi că piesa ta este construită pe baza unor stereotipuri? Până și ăștia sunt mai siguri de ceea ce vor să zică decât mulți dintre cei ce doresc să devină MC: