NAsurdina33

După mai bine de trei ani de la anunțarea materialului ”În surdină” realizat de către Nimeni Altu’ îm colaborare cu Ortega, așteptarea a luat sfârșit ieri când albumul a fost lansat cu ocazia concertului pe care Nimeni Altu l-a susținut în Cafeneaua Actorilor de Vară din București a cărui organizare a fost realizată de către Junky Size Events.

Cele două ore de muzică de dinaintea concertului au fost asigurate de către Ortega, el fiind și cel care s-a ocupat de afterparty. Artistul reprezentativ al label-ului SocioPat Records, Nimeni Altu’ a interpretat numeroase piese de pe noul album dar și câteva de pe precedentele, ”Transmisii în distors” și ”Nopți prea lungi”.

Atmosfera energică dezvoltată de publicul prezent s-a îmbinat foarte bine cu tereasa de vară a locației făcând ca evenimentul să fie unul reușit.

În surdină” este primul album lansat din cele trei pe care acesta le-a anunțat, celelalte două fiind încă în lucru, și anume ”Pilde” realizat alături de Sagace și ”Dimineți lazy jazz”. Materialul poate fi comandat de pe site-ul SocioPat Records la sectiunea magazie.

Acest articol are ca scop prezentarea atmosferei din seara evenimentuluui pe care sperăm că am reușit să o surprindem în pozele postate mai jos.

Vizionare plăcută!