Alt Element Seria promovărilor pe BlackSheepSound continuă alături de un nou proiect muzical, ce poartă denumirea de „Alt Element”. Acest grup este format din șapte artiști: HAOS, Instabil, Olidema, LeDo, De ce?, 2NB și ATM, ce au lansat un nou mixtape, intitulat „Certuri Interioare”. Acesta conține 14 piese pe care se regăsesc toți artiștii menționați în rândurile anterioare, cu piese independente sau realizate împreună. Totodată, în cadrul materialului respectiv se regăsesc și două colaborări altături de DJ Undoo, mix/master-ul întregului mixtape fiind realizat de către Benzen.

„Alt Element” este o grupare polimorfă de abordări a hip hop-ului. Cei șapte nu sunt nici vecini de palier, nici de finanțe-bănci. Aparent, n-au nicio gară. ATM, actor sub acoperire de bully, De ce? jucăușul cu obiceiuri contemporane, HAOS scuipă foc, Instabil, freestyler maratonist olimpic, Olidema e melodia și sâmburele tare de femeie, LeDo are suflet, N2B, banii și faima. Nu se va prinde nici naighbah că mai toți sunt la prima aventură în MCing. Sunt copți pe dinăuntru și eleganți pe dinafară. Au fost aduși împreună cu consimțământ și-apoi le-a luat un an să elibereze „Certuri Interioare”, probabil singurul album pe care-l vor scoate în această formulă de șapte. Sunt dovada socială că rap-ul dezbină și cucerește. Certurile interioare.

 De asemenea, dacă doriți să achiziționați acest material, o puteți face prin intermediul BandCamp, la un preț pe care îl decideți voi. Artwork-ul mixtape-ului este creat de către Cristan FS.  Acestea fiind spuse, vă doresc audiție plăcută!