Billiarch BeatsCunoaștem cu toții importanța producătorilor în cadrul„procesului de creație” al pieselor pe care le ascultăm zi de zi. Rolul acestora este unul considerabil, deoarece beat-ul este cel care merge mână-n mână cu versurile.

Ei bine, continuăm seria promovărilor, de această dată avându-l alături pe Octav Chelaru – un tânăr producător din Iași, cunoscut sub numele de Billiarch Beats.

Acesta și-a început activitatea de producător acum un an, de la o vârstă fragedă, abordând o gamă largă de genuri muzicale printre care se numără și hip hop-ul.

Piesa pe care v-o prezint astăzi este intitulată „Angry Violins”, iar pe durata ei putem sesiza prezența sunetului viorilor care se combină cu cel al tobelor, dând un rezultat final care ne bucură timpanele.

Octav este deschis spre a colabora cu cei „compatibili” cu el și poate fi contactat pe contul său de SoundCloud, dar și pe Facebook sau Twitter.

Audiție plăcută!