Akua Naru @ Cluj Napoca (19)

Ora 11. Intru în holul prăfuit de la Continental. Ghetou cu baldachin auriu. Deşi aveam impresia că clujenii nu ies la partyuri până după 24, deja era coadă la bilete. De undeva din şirul de oameni aud “Hey, Hey, aici!”. Era un prieten de Vamă, venise din Bucureşti.” Ce cauţi, măi, pe la Cluj?” “Am venit să o văd pe domnişoara!”…

Electroclown la pupitru deja. Beat-uri de mi se mişcau şoldurile şi umerii fără să le dau voie. Clujenii tot intrau în grupuri în sala principală, omogen. Înainte de Norzeatic am învăţat cum trăieşte o sardină în cutia ei. Aerul mirosea a nerăbdare.

Norzeatic urcă pe scenă, urlete de rigoare, zâmbete cu notă de dor în ele, dorul de la concertul său trecut. O fată din public spune “Mie nu îmi place ăsta, e monoton”. L-am aplaudat în sinea mea pe prietenul ei care i-a răspuns “Asta pentru că nu-l asculţi ci vrei să dai din fund, uită-te la concert ca la o prelegere despre viaţă”. Eh, şi la această prelegere am învăţat desigur cum va fi “Revoluţia”, am dezbătut mai a cappella despre problema exploatării gazelor de şist pe litoral, am înţeles că “Ea” e eternă, ca apoi să fiu scoasă din transa manifest când a spus că şi el de abia aşteaptă concertul ce urmează. Uitasem pentru câteva clipe că sunt acolo “să o văd pe domnişoara”. Îmi amintesc de comunicatul de presă, fragmentul referitor la el pre-event “Acesta va conduce publicul clujean spre starea emoţională şi încărcătura poetică a muzicii interpretate de Akua Naru”. Au avut dreptate.

Pauză de descărcare poetică. Cu muzică uşoară, să nu ne crească sufletul prea mult, prea repede.

Digflo Band intră unul câte unul pe scenă şi spiritul mai mergea un etaj cu liftul. Bas, clape, tobe, saxofon, flaut, platane, toate în armonie, toate pentru noi, toate lansate în univers. Desculţă, superbă şi inspirată divin, îşi face apariţia pe scenă Akua Naru, moaşă şi soră lumii. A făcut foarte clar că e o femeie la microfon, lumea o ascultă fără comentarii, îndemnând hip hoperii să cânte alături de ea. Nu a lipsit “The world is listening”, omagiu adus femeilor din hip-hop, ascultate şi ele de întreaga lume. Ne-a vorbit despre dreptate, noi am ridicat pumnul. “Tales of men” ne-a dus înconjurul lumii şi ne-a expus suferinţelor la care nu răspundem, ne-a activat. A făcut clar că ea nu este cântăreaţă, ea este MC, mesaj aprobat de toţi prin aplauze. Dar totuşi a cântat pentru noi, a cântat pentru Cluj, chiar dacă uneori Clujul nu cânta cu ea, prefer să cred că liniştea ocazională a publicului era datorată meditaţiei poetice şi muzicale în care se afla. Între majoritatea pieselor noi stăteam cu ea la taifas; şi ne asculta, ne răspundea, apoi ne cânta din nou. Nu a lipsit desigur “Poetry: How does it feel?” pe care publicul a fost în astral, cântând şi îndrăgostindu-se din nou de totul din jurul lor sau amintindu-şi de iubirea pe care o purtau în suflet cândva, o reînviau şi o expediau în lume. Din colţul scenei şi eu făceam dragoste cu sufletul meu pereche, muzica.

Multe mulţumiri organizatorilor, Hexagon Events România, pentru un concert excelent, deşi înghesuit. Multă graţie lui Electroclown pentru încălzire şi pentru că ne-a susţinut pe acelaşi nor şi după concert. Iubire pentru Norzeatic, pentru care voi ridica mereu braţul. Plecăciuni pentru Digflo Band care mi-au purtat sufletul în locuri în care nu credeam că va ajunge la vreun concert vreodată. În nici un caz la final, mult din toate cele bune pentru Akua Naru, care ne-a făcut să plutim două ore şi care a mai stat încă două la autografe, poze, zâmbete şi schimb de energii după concert. Într-adevăr a fost “The journey aflame”.

“Last time I felt this way was never…”