Vineri, 14 decembrie am fost în Underground Pub, unde fanii ieșeni s-au adunat pentru a-și lua la revedere cum se cuvine de la Cedry2k, care a susținut concertul de lansare a ultimului său album din carieră, numit „Identitate„.

Puțin după ora 21, a început warm-up susținut de Dezertor, Boala și Technical Base (beatbox), urmând ca după 22:30, să-și facă apariția pe scenă Dj Grigo, Stres, Euforic, Robert Drogatu și bineînțeles, Cedry2k. Artiștii au deschis concertul cu piesa „€œConsecinte” dedicată fratelui Tudor Sisu. Publicul aflat deja în extaz i-a întâmpinat în aplauze, cântând fiecare cuvânt al fiecărei strofe pe tot parcusul concertului. Printre piesele care au delectat fanii lui Cedry2k se numără „€œAntinevralgic”, „€œExtreme”, „€œRecunoştinţă”, „€œSacrificii” și bineînțeles, melodia care dă titlul albumului, „Identitate”.

Atmosfera a fost incendiară, iar concertul a avut un succes inimaginabil, la eveniment strângându-se undeva peste 700 de oameni, umplând clubul până la refuz, ceea ce i-a determinat pe artiști să regrete că nu vizitează Iașul mai des. Un concert de neuitat pentru un final de carieră asemenea!