Dope D.O.D. @ Electric Castle Cluj (22)

Castelul Electric, Trei zile de promisiuni complet îndeplinite! Tot ce ai auzit tu şi vecinul tău a fost adevărat, excepţie fac cei dintre voi care au vecini hateri  şi v-au zis de rău. Organizare mai bună decât la primele întâlniri cu amanta. Nu voi mai spune despre asta, că s-au spus destule. Doar un gând: Dacă aş putea mi-aş cumpăra mai multe pălării să le plec toate jos în faţa voastră. Mulţumim! Dacă tot am început cu datul de pace, țin să îi mulțumesc și lui Andrei, de la AndreiCaplatPhotoArtStudio, pentru imortalizarea momentelor.

Nu prea pot să scriu despre această experienţă în retrospectivă, aşa că vă împărtăşesc din jurnalul meu.

“Azi e a doua zi de Electric Castle. Mă trezesc transpirând din plictiseală sub o prelată prea mică. Îmi e frică, tremur. Am un vierme în stomac şi mă deranjează, am încercat să îl înec şi nu-mi iese. Morcheeba şi rochia solistei. A început să mă mănânce obrazul drept. Ploaia a fost oprită de Şuie Paparude, timpul se scurge mult prea repede, ceasul devine un titirez. “ – Bună, eu sunt TieneSS de la BlackSheepSound, am vorbit înainte cu voi pentru un meet the band!”. În camera de presă sunt 4 demoni… sau cyborgi, nu prea îmi dau seama. Mă omoară viermele ăsta, frate, şi am rămas cu răni de la zgâriat obrazul drept. “ – Vin după concert la voi să povestim”. Blackout cu deznodământ în zona foto din faţa scenei, ei urcă pe scenă, viermele începe să mănânce din mine. Mă doare… aşa cum te doare prima dată. Viermele are mai multe nume: Jay Reaper, Dopey Rotten, Skits Vicious sau Dr. Diggles dar îi place să i se zică Dope D.O.D. Îi dau în judecată pentru viol şi trafic de organe! Încep să se urce gândaci pe mine, dar venerez paiajeni ca-n bloaw. Ce s-a întâmplat? Cine dracu e Jay-Z? Sunt prinsă în boxă gen Hannibal Lector şi zboară cu mine ca o rachetă, în sens invers, josnic în jos. La poarta iadului stau paznicii, gemeni cu viermele meu. Vroiam să fiu disecată. Au coborât de pe scenă să dea de băut publicului, mai mult să-l posede zic eu, ajung lângă mine, viermele se vede în oglindă. Cred că am un atac psihotic! Nu ştiu la ce sunt martoră, dar vreau să comit toate cele 7 păcate cardinale ca una cu tulburare obsesiv-compulsivă. Mă simt încântată, iluminată, îngrozită, erodată, totul cu o alură de Stephen King pornografic. După o rotire şi ceva de ceas, boxa mă dezleagă şi scap de psihoză. Fug ca o gazelă prădată de propria-mi teroare către backstage, viermele vorbeşte cu mine transpirat şi obosit dar încântat de show. “ – M-am simţit entuziasmată şi terorizată în acelaşi timp” îi spun eu “ – Bun! Aşa ar trebui să te simţi, fătucă, ăsta e Dope D.O.D.”. Un Skits tăcut, un Dopey preocupat, un Diggles serios şi un Jay activat mai târziu şi mă trezesc cu ei la poveşti. Istorisiri despre casă, concerte, Snoop, femei, cuie de cort, şi viermele s-a stăpânit. Nu mai îmi e frică… bine poate puţin! ” Despre asta voi mai scrie altădată.

Totul o fost o experienţă terifiantă, încântătoare, uşor sexuală, autodistructivă cu apetit pentru flagelare fetişizată. Ei nu au fani, ei au discipoli!

“Ultima zi şi CTC. Ce? CTC! Ce? CTC!! Sunt încă drenată de ieri. Le mulţumesc că au început cu “Muzică” altfel nu ştiu de unde îmi reparam  psihicul. Secundele erau reci, într-adevăr reci, dar ni le-au încălzit cu un” Ceai”, cu “Piese de schimb”, “Fugi”, “Sar căţele”, “Genţi de bani” “Doc-giulesti”. A fost exact ce am avut nevoie să ne revenim.”

Multe braţe au fost ridicate, multe minţi strigau alături de ei, nu e de mirare că seara au revenit pe scenă alături de Gojira şi Planet H.

“Stai, ăla e Skits Vicious pe scenă lângă Gojira? F***, a revenit viermele! Voi scăpa vreodată? Mi-am și sfâșiat obrazul drept … “

Do you dare step into the deadliest field of
hard core hip hop, we laugh at your idols
I fuck your advice, I walk the path of a psychos …