Brașovul este următorul oraș care a luat startul sezonului de toamnă din punct de vedere al evenimentelor din sfera Hip-Hop. Așadar, vineri seara, pe 28 septembrie, un concert ce i-a avut în centru pe Nimeni Altu’, Fanas și DJ Dubdrey, a avut loc în localul Trippin Caffe , sub egida deja cunoscuților organizatori X-Trem.ro .

Acest eveniment a strâns un număr considerabil de participanți, demonstrând încă o dată că Brașovul este un loc minunat pentru cultura Hip-Hop, atât la nivel local, cât și la nivel național. Concertul a început în jurul orei 23:30, iar Nimeni Altu, a ținut să reproducă „Transmisii din distors„. Prin evidențierea faptului că „Obișnuiam să cred” alte lucruri despre viață, „Ziceam că nu mai scriu„. „Ce fac acum” m-a ajutat să redescopăr „Jocul” minții, făcându-mă să caut și să-mi găsesc „Propria Cale„.

Deși am avut parte de multe „Nopți prea lungi„, „Pun Pariu” că „Așa rămân„, indiferent de context. Chiar și „Cu dinții cariați„, am să vă cer să „Legalizați Gânduri„. Ca să nu uităm că suntem „Fii ai bravilor soldați”, artistul a ținut să ne spună „Încă o poveste„.

Pe toata durata evenimentului, Nimeni Altu’ a fost secondat de Fanas, care nu a pierdut ocazia de a ne arată că și rap-ul făcut de el este la un nivel ridicat.

În continuare vă prezint galeria foto a acestui concert. Meritele pentru fotografii revin colegului Florian.