Grosso modo, putem traduce „anger management” ca și controlarea irascibilității. Tratarea acestei probleme se face prin tehnici de relaxare, rezolvarea problemelor și îmbunătățirea strategiilor de comunicare. Nu vă speriați, nu sunteți pe cale de a citi o lecție de psihologie. În cazul de față, Anger Management este albumul ce a ieșit recent din mâinile lui Swift (In Extremis / SickSound Crew). La o lună de la lansarea în online, a venit rândul unui concert pe măsură.

Nervoși sau relaxați, introvertiți sau extrovertiți, prieteni sau fani, ne-am strâns cu mic cu mare în Elephant Pub să ridicăm o mână în aer pentru Swift, însă și pentru toată gașca SickSound și ceilalți invitații. Cu Mișu la platane, Swift a urcat pe scenă pentru a ne da Trezirea. In Extremis a fost trupa „Nr.1” ce s-a întregit duminică seară și ne-a oferit o nouă piesă proaspăt scoasă din cuptorul lor.

Prinși între da, între nu, între poate, Printre Șoapte l-a adus în plan secundar pe Qishta Ceinaru pentru partea de refren. menthoru ne-a ajutat să urcăm și să plutim pe aripi de Pheonix. Seria invitaților a fost una lungă, motiv pentru care Kent Archie (The Bridge Committee) s-a alăturat colegului său de crew pentru a ne spune câteva cuvinte în limba română pe piesa „Lost in Translation„. Venit direct de la piesa de teatru în care jucase, Krem s-a alăturat lui Swift și lui Ibra pentru a vorbi despre sexul frumos. Având la bază piesa „O vorba de pe stradă” a lui Mashat cu XXL & 10 Grei și Villy și cosmetizat cu unul din discursurile lui Mircea Badea despre pițipoance, Alina scoate involuntar capul din mulțime la auzul numelui său.

Mergând pe principiul „ai grijă ce-ți dorești”, dacă Vrei Hip Hop, Swift îți dă hip hop, de la 9AM când mergi înspre muncă până seara târziu când te răpune oboseala.  După ce a spus Pe Șleau tot ce a avut pe suflet, a venit rândul brigăzii SickSound să se reunească pe aceași scenă.  „Asta e” muzica pe care ei o fac, motiv pentru care publicul nu a ezitat nicio clipă să strige Sick, să strige Sound până vocile au răsunat din underground. Momentul SickSound a fost presărat cu piese ale MC-iilor din crew. Dacă Kent Archie ne-a servit o melodie caldă extrasă de pe viitorul tău material, Jazz 8 nu a stat prea mult pe gânduri și ne-a „Salut(at)” transmițând Various Vibes către toți cei prezenți. Nici Qishta nu s-a lăsat mai prejos și, pe un beat dubstep produs chiar de el, a transmis energie în întregul club. Vocea caldă a lui Esra ne-a spus o poveste despre  puterea de a lupta și de a merge mai departe. Flow-ul rapid și versurile izvorâte din propriile experiențe au demonstrat încă o data că MC-ul „Nu renunț(ă)”.

Pe toată durata evenimentului, Swift a integrat, printre piesele sale, momente ale invitaților săi de pe album. Cei ce au deshis lista oaspeților au fost Ibra și Fu, care ne-au servit mai multe piese direct din sufletul Șase Grade Crew. Cei de la KaTaNa și-au ascuțit bine rimele și ne-au încântat cu Momente și Schițe. După o scurtă introducere („Hajime” în limba japoneză), No Mo’ și menthoru ne-au întors pentru câteva clipe în timp, amintindu-ne de frunza, înghețata Polar și prima zi de școală. Amintiri din copilărie ne-au invadat mintea și sufletul, realizând că o parte din noi „am fost la fel în copilărie”. Seria invitaților s-a încheiat cu Smokey și Krem care au transformat concertul într-o „Petrecere în pijamale”, ca apoi să ne bage direct „În pat cu ea, cu muzica da, da, da”. În timp ce Smokey a cules „Mărul” din pomul interzis, Krem l-a invitat pe Silviu Mircescu pe scenă pentru a ne vorbi despre o relație specială din viața sa: Krem+Muzica=Love II.

Dacă mai țineți minte, în interviul realizat cu puțin timp înainte, l-am provocat pe Swift să își pune imaginația la bătaie și să ne spună cum se așteaptă să fie concertul său de lansare. Răspunsul sau a fost:

Swift: Îmi văd prietenii apropiați, persoane mai mult sau mai puțin cunoscute și distracție. Eu sper să fie lumea care trebuie să fie.

Bănuiesc că v-ați dat seama deja că m-a ros curiozitatea și am vorbit cu el și după concert.

Eu cred că a ieșit bine. Aș prefera mai degrabă să aud părerile celor care au fost prezenți. Eu știu că m-am simțit bine

Ei bine, reprezentând vocea publicului, cred că recenzia de față răspunde unei părți a întrebării lui. Din acest motiv, am vorbit puțin și cu invitații săi, pentru a vedea ce au simțit și ei duminică seară, având în vedere că au fost prezenți atât pe scenă cât și în public. Misiune îndeplinită. Le-am lansat o provocare și uite ce am aflat.

Esra: Eu personal m-am simțit foarte bine atât pe scenă cât și în afară ei. Am avut parte de un public inimos, așa cum ne’am obișnuit la concertele SickSound. Big up pentru toți cei prezenți acolo!

Fu: Atmosfera a fost tare deși publicul puțin reticent la început, a fost un aer „de familie”, ne-am simțit bine împreună, toți artiștii ne știam între noi. SickSound au arătat că sunt un grup unit și se completează bine între ei.

menthoru: Ca la orice eveniment unde suntem alături de SickSound, ne simțim „ca în familie” și extrem de energizați. Băieții au un vibe excelent care reverberează în toată sala, în toți cei prezent, deci și în noi. Ne face întotdeauna plăcere să împărțim scena cu ei, mai ales că avem în comun și o bună parte a fanilor. I-am avut invitați principali la lansarea albumului nostru – „Momente și schițe” – și ne-a onorat invitația lui Swift de a-i fi alături la lansarea propriului material. Cât despre atmosferă, s-a putut observa cu ochiul liber. Am fost în primul rând, am cântat cu ei, am urcat pe scenă alături de ei, a fost genial!

Jazz 8: M-am simțit foarte bine pe scenă alături de Swift și de colegii mei. A fost un fel de start al concertelor marca SickSound Crew care vor urma. Noi de ceva timp am fost numai invitații altor artiști Smokey și Krem, GDR, O.N., etc. și a fost frumos sentimentul ăsta de concert SickSound. A început cu un public timid dar s-a încheiat cu unul dezlănțuit care a sărit, a cântat și s-a distrat alături de noi. „Energie” cred că e cuvântul definitoriu că tot spune lumea în ultima vreme că asta ne caracterizează!

Kent Archie: I think it went pretty good the crowd was energetic. Swift has grown a lot since last year. I told him he was more confident on stage, and his delivery was on point. He looked really comfortable on stage as if it was his home. All of the guest did their thing, and added something special to the whole concert. And the reggae ending was out of no where but us as well as the crowd enjoyed that spontaneous 3 mins. Swift seriously step his game up, and showed he’s a factor in the Romanian rap scene.

Qishta: Eu unul m-am simțit extraordinar, tot playlistul a decurs frumos. Mi-a făcut plăcere să apăr din nou cu frații de la SickSound pe aceeași scenă dar nu numai. Publicul a fost foarte „primitor”, însă puțin reticient la dubstep din câte am observat. Din public s-a văzut foarte bine concertul dar scena ar fi putut să fie un pic mai înaltă. Respecte eterne invitaților care, ca de fiecare dată, ca în fiecare show au făcut senzație. Big up pentru Notso CommonDj de asemenea.

Ibra: Per ansamblu a fost bine. M-am simțit ca acasă – din păcate ne întâlnim greu între noi, așa că a fost o bucurie să o ard pe scenă cu frați precum Swift, Krem sau Qishta – Fu nu intră în ecuația asta, că ne întâlnim destul de des să lucrăm/repetăm.  Sick Sound mi-au părut că un crew unit, se înțeleg bine pe scenă, se dublează ok, își fac show-ul bine. Nu a fost deloc în regulă faptul că oamenii au „trebuit” să aștepte până spre finalul concertului pentru a se manifesta. Dar asta tinde să devină ceva obișnuit – din păcate am remarcat astfel de tendințe și la alte concerte (concerte unde am fost doar spectator, că vorba aceea, se întâmplă și la case mai mari). Ascultătorii/spectatorii tind să devină superficiali – nu vor (dar sper că încă pot) să analizeze anumite mesaje/pasaje – o să iau un exemplu simplu -> îmi vine greu să cred că dume ușor perceptibile – date fără beat (exemplu Krem, Fu) nu mișcă nicio rotiță din capul unui om care a plătit să vadă un concert. Discuția e amplă, însă am încercat să folosesc cât mai puține cuvinte, dar tot nu m-am putut rezuma la „maximum 2 fraze”.

Acestea fiind spuse, sper că am reușit să transmit tuturor ce s-a întâmplat duminică seară în Elephant. Seara a fost încheiată cu o provocare din partea unei persoane din public. Acesta a adus un rap reggae produs chiar de el, iar băieții au făcut un freestyle savuros. În continuare puteți vedea și galeria foto surprinsă în timpul evenimentului.

PS: am fost amenințați cu o serie de proiecte SickSound în viitorul apropiat. Vă recomand să stați aproape de ei.

We speak hip hop!