Ziua de 22 noiembrie 2012 a fost una importantă pentru fanii Okapi Sound, deoarece Tranda şi-a înceaput turneul de promovare al materialului Evoluţia, lansat în Silver Church la începutul lunii trecute. Oraşul ales pentru a începe acest turneu a fost Braşovul, iar locaţia a fost, ca de obicei, clubul Trippin Cafe din centrul vechi al oraşului.

Până la ora 22 când era programat acest concert, albumul “Evoluţia” a fost cel care mi-a fost alături în căşti. Piese deja cunoscute, lansate doar ca single sau alături de un clip, alături de piese noi de pe acest material, se îmbinau perfect şi prevesteau un show interesant. Odată ajuns în club, warm-up-ul pregătit a fost suficient pentru a creşte în mine dorinţa de a vedea reprezentaţia live ce urma să înceapă în curând.

Puţin după miezul nopţii, am fost invitaţi de către Tranda mai aproape de scenă,  iar show-ul a început cu piesa ce dă numele albumului promovat: “Evoluţia”. Trecerea s-a făcut apoi foarte rapid la melodia “În drum spre bani”, una din piesele pe care orice fan al Okapi Sound sunt sigur că a ascultat-o cel puţin o dată. După acest îndemn la căutarea banilor, atmosfera s-a relaxat cu “Ceva fin”.

În scurt timp scena s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru Tranda, astfel că artistul a hotărât ca întregul club să îi servească pe post de scenă, începând să cânte în mijlocul publicului pentru a fi mai aproape de fanii lui. Artistul ne-a rugat să îl ajutăm cu refrenul melodiei “D.P.A.R.”, iar după ce am pictat alături de el acest “tablou perfect”, ne-am pus cu toţii întrebarea “T****, banii unde este?”, o întrebare foarte relevantă într-o lume plină de femei ce se cred “Dive”. Melodiile pline de energie au fost urmate de ceva mai liniştitor, iar efectul dorit a fost realizat cu ajutorul piesei “Oarecare”, ce a anunţat apariţia în scenă şi a lui MefX, invitatul special al serii.

Cei doi artişti au continuat recitalul cu prea-bine cunoscuta piesă “Sophie”, urmată de “Torace”, într-o combinaţie perfectă dintre amuzamentul degajat de “Sophie” şi sentimentele profunde ce reies din melodia “Torace”. În continuare, ne-am amintit de single-ul La lume din nou, ce tocmai şi-a avut premiera pe Music Channel, iar pentru această realizare ne-am bucurat cu toţii “Ca băieţii”. Următoarea melodie ce s-a auzit din boxe a fost Tâmpit, iar în finalul concertului ne-am amintit cu toţii de o frumoasă poveste de dragoste de pe un oarecare “Bulevard”.

A fost un show plin de energie, în care artiştii au oferit tot ce aveau mai bun pentru a face ca publicul să se simtă în largul lui. Puţin mai jos puteţi găsi şi câteva poze surprinse în cadrul acestui concert.