BSS Cover Ca orice lună de vară din anii precedenți, iulie a fost destul de liniștită ca și în cazul lunii precedente din punct de vedere al hip hop-ului românesc, însă chiar și în aceste condiții există suficiente articole care merită menționate în continuarea acestui articol.

 Cele mai importante dintre acestea fiind cele două interviuri acordate site-ului nostru și tot două la număr sunt și editorialele realizate de către colegul meu, Radu Mihai. Tot în această lună a debutat emisiunea MIC Check găzduită de către Vlad Dobrescu, ajungând deja la cea de-a treia ediție și au avut loc și două interviuri video realizate de către echipa ziarului Adevărul.

 Iar la finalul lunii v-am pregătit un concurs pentru cea de-a patra ediție theJam Așadar, mai jos găsiți lista cu cele mai importante articole.

 Cele mai importante știri din luna iulie:

Află în ce zile ale festivalului Airfield vor concerta artiștii pe care dorești să îi auzi!

Vlad Dobrescu vorbește despre MIC Check!

Vlad Dobrescu a anunțat cine sunt invitații primei ediții MIC Check!

A patra ediție a emisiunii MIC Check îl are ca invitat pe KRS-One!

Sadistik va lansa un nou material alături de Kno de la CunninLynguists!

Albumul „It Was Written”, semnat de către Nas, a împlinit 19 ani de la lansare

Hardcore Hooligans colaborează cu voi!

 Cele două interviuri acordate site-ului nostru de către NCTK și Omu Gnom:

Interviu: NCTK „E simplu, poți să recunoști criticul prost când începe să discute rapper-ul și nu rap-ul.”

Interviu: Omu Gnom „Nu există să nu se poată. Se poate, doar să vrem și să știm că vrem asta.”

 În categoria editoriale putem spune că avem trei articole dacă luăm în calcul și cea de-a patra parte a editorialului în care artiștii români de hip hop ne împărtășsec părerile lor despre acest gen muzical, un editorial realizat de Radu Mihai împreună cu colega noastră, Ana Acostăchioaei:

Ce înseamnă hip hop pentru artiștii din hip hop-ul românesc? (Part.4)

Uniune și înțelegere prin versuri!

Mai nou, doar în România mai există hip hop

 În următoarea categorie avem emisiunile MIC Check și cele realizate de ziarul Adevărul:

Înregistrare: MIC Check – #01 – Deliric & Silent Strike (audio)

Înregistrare: MIC Check – #02 – roma Necredinciosu (audio

Înregistrare: MIC Check – #03 – Spike (audio)

Înregistrare: Vlad Dobrescu @ „Adevărul Live” – 07.07.2015 (Video)

Înregistrare: Sișu Tudor @ Adevărul Live – 14.07.2015 (Video)

 Am avut parte și de lansarea unor albume, luna debutând cu materialul semnat de către Fane Stelaru, fiind apoi urmat de mai mulți artiști autohtoni și nu numai:

Album: Fane Stelaru – 19cOsmOs (ascultă/ descarcă)

Album: Statik Selektah – Lucky 7 (Ascultă/Descarcă)

NCTK a lansat materialul intitulat „24H”!

Album: Talib Kweli – Train of Thought: Lost Lyrics, Rare Releases & Beautiful B-Sides Vol.1 (Copertă/ Tracklist/ Comandă)

Album: The Alchemist – Retarded Alligator Beats (ascultă)

EP: Ais The Chef – Terapie intensivă (ascultă)

RomaNecredinciosu a lansat un nou material!

Album: Madchild – Silver Tongue Devil (Ascultă)

Album: Hopsin – Pound Syndrome (Tracklist/Ascultă)

 Lista se încheie cu cele mai importante videoclipuri pe care am avut plăcerea să vi le arătăm:

Video: NAS @ Obey Your Thirst Documentary

Video: Redman – Somebody Got Robbd feat. Mr. Yellow

Video: Kendrick Lamar – Alright

Video: B-Real – Dabs (feat. Dizzy Wright)

Video: Macanache – Putred

Video: Consequence & Lupe Fiasco – Countdown (feat. Chris Turner)

Video: Slaughterhouse – R.N.S

Video: Black Eyed Peas – Yesterday

Video: MMC – Umbre (feat. Chimie & Bianca)

Video: Sunet Fin feat. DJ Dox – #Bassbalans

 De asemenea, nu uitați de concursul pornit luna trecută și care se află încă în desfășurare pentru cea de-a patra ediție a festivalului theJam:

Concurs: Câștigă două invitații la theJam #4

 Acestea fiind spuse, vă mulțumim pentru că ne citiți și vă propunem să ne petrecem luna august împreună alături de alte materiale din genul vostru de muzică preferat.