buze

Nu suntem mulți care am trait în seara din decembrie 89, atunci când poporul românesc trecea dintr-o în stare în alta sau din comusim în democrație. Cum nu suntem un site politic, nu vom dezvolta prea multe despre asta, dar apreciem faptul că Buze, un artist hip hop pe care l-am mai avut de foarte multe ori pe BlackSheepSound, a postat pe contul său oficial de Facebook, momentele pe care le-a trăit atunci când țara noastră a trăit revoluția. Mulți nu vom conștientiza ceea ce s-a întamplat, ceea ce a fost defapt în sufletul celor care au fost acolo, dar putem să ascultăm, ca de altfel albumul lui Buze este despre asta. Așadar pe albumul ”Niciodata nu-i prea târziu” vom întelege mai multe din schimbarea pe care am suferit-o cu toții. Mai jos aveți și povestea albumului în câteva rânduri interesante, pe care sper să le citiți cu același interes pe care l-am avut și eu la rândul meu. Pace omului Buze, mulțumim de materialele tale!

Decembrie 89′ , au trecut 22 de ani de la Revoluție, de când viața mea a început să se schimbe în totalitate. Aveam 11 ani și îmi aduc perfect aminte de scenele de groază, de sângele vărsat pe străzi ce avea să aducă libertate în sufletele românilor. Auzeam pentru prima oară zgomote puternice de parca era cutremur, sunete stridente de la alarmele blocurilor, fleshuri în noapte, roșii, galbene și albastre ce anunța o mare furtună, dar dacă te uitai pe geam era senin încât te puteai uita la lună. Nu știam sau poate nu realizam ce se întâmplă, nu văzusem astfel de lucruri până atunci, doar lumina de la artifici îmi era cunoscută, ca drept manifestare a bucuriei noastre. Totul era ciudat, mama era disperată, asculta la radio unde se anunța să avem grijă că sunt teroriști ce ucid fără milă. Haosul a început să apară printre noi și nu a durat mult timp până ca vecinii să baricadeze ușa de la intrare în bloc și s-o păzească cu cuțitele în mână. Tata era plecat în Rusia cu serviciul și eram doar cu mama și sora mea. Îmbrățisarea mamei era sigurul lucru care ne liniștea ce ne îndepărta de gândul că nu se va întâmpla nimic rău. Ne ținea atât de strâns lângă ea încât îi simțeam inima cum bătea și din când în când o lacrima îi mai curgea. Frica oricum în noi persista că nu aveai voie să scoți vorbe despre el sau ea, dar atunci în momentele alea era o combinație de frică cu ce se va întâmpla, dacă vom avea libertatea care de atâta timp toți ne-o doream. Milioane de oameni erau în strada, îi vedem la televizor cum strigau „Libertate, Libertate, de aici nu vom pleca. Libertate, Libertate pentru ea vom lupta”. Au urmat zile de lacrimi și suferință pentru noi și familiile celor care au murit ca niște eroi, ca într-un final Ceaușescu și coana Leana să fie prinși și omorâți.

Lumina în ochii noștri a început să apară, frigul și gheața să se domolească ca într-o zi de primăvară, încet, încet toți ieseau afară și unu câte unu începea să sară. Toți erau fericiți și strigau în cor ” Ceaușescu a murit” . Bucurie mare în sufletele noastre, dar mai ales printre noi copiii care eram atât de speriați. Teama a început să dispară și să revinim la viața noastră de zi cu zi într-o nouă dimensiune numita „Democrație”. Efectele nu au întârziat să apară, fiecare își dorea o schimbare în felul lui, dar mai puțin să se gândeasca la aproapele lui. Lumea a început să înteleagă greșit democrația și așa a început un nou drum spre a distruge tot ce înseamnă valoare, ghidați de cei care au luat puterea prin nepăsare. E opinia mea, care o văd acuma după atâția ani. Văd cum am mers într-o direcție greșită, d-aia mi se pare că e țara nimănui, țara părăsită. S-a lăsat în paragină tot, s-a furat până am ajuns și noi în top, monser, de la boier un mare barosan, atâtea țepe care sau dat an de an, iar acum sunt european și mă întreb ce mai am.

Mi-e dor de tot ce e pur românesc, mi-e dor de zâmbetul acel țărănesc când mă duceam la țară, într-o zi de vară, așteptând recolta să apară, fără chimicale, fără legale, fără stres că o iau agale când e vinul romanesc de la matale și capu’ nu mă doare. Eu unul cred că nu mai știm ce vrem cu adevarat. E normal să nu mai fim prudenți? E normal să nu ne mai pese de noi? E normal să închidem ochii când e vorba de profit chiar dacă sunt urmări grave? Da!!! Îmi pare rău că spun asta, dar e realitatea.