Shadowbox - The Hidden Elements (front cover)

Shadowbox a lansat noul single „Slappin’ it”, ce dă ascultătorului posibilitatea unor interpretări cinematice.

Trupa Shadowbox a  lansat,  marți  seara,  la emisiunea  Guerrilla  Logout  (Radio  Guerrilla), cel  mai  nou  single  – „Slappin’it”, o piesă incitantă, peste nivelul unei piese obișnuite de club. Ritmul foarte puternic este îmbogățit de Rareș care pune în versuri ideea de  flirt, de apropiere, dând, astfel, ascultătorului posibilitatea unor interpretări cinematice, mai mult sau mai puțin explicite.

”E una dintre piesele mele preferate de la Shadowbox și cred că este piesa pe care o cânt cu cea mai mare placere, mi se pare foarte actuală ca sunet și producție” – Rareș.

“Odată cu apariția Shadowbox, poate vom depăși prejudecățile de tipul “sound neașteptat pentru o inițiativă locală” și, în sfârșit, genul acesta de producție muzicală complexă va deveni regula, și nu excepția” – Bogdan Șerban, Radio Guerrilla.

Moon Drop Records a lansat primul EP Shadowbox semnat „The Hidden Elements”, pe  15 iunie  2013, la Street Delivery București.

EP-ul face referire atât la numele  trupei cât și la materialul discografic de pe CD. Este vorba de patru piese, diverse ca și structură muzicală și influențe, dar care, împreună, definesc stilul abordat de trupă. EP-ul conține 2 piese în colaborare cu artistul hip hop Chimie – ”Shotta” și ”Întoarsa” – și încă două piese noi, ”Overcome” și ”Slappin’ it”, pentru cea din urmă pregătindu-se deja un videoclip.

Shadowbox este o trupă care reunește în componența sa trei regiuni ale țării – Constanța, București și Cluj. Fiecare regiune vine și cu background-ul muzical specific, influențele de metal, hip hop și dub pun umărul la crearea unui sound eclectic. Shadowbox este formată din Mihai Iordache (Protest Urban), Silviu Badea (CLNK/ Contorsionist), Răzvan Ristea (Luna Amară), Rareș Bartoș (Narkoma și Deviant) și Codin Orășeanu (LowFreq). „Câți oameni, atâtea influențe” ar putea fi cu ușurință sloganul trupei.

Shadowbox este o trupă matură care combină într-un mod fin tobele acustice cu tobe electronice, bass-ul cald cu synthuri joase și sub bași electronici, iar peste aceste elemente întâlnim linii melodice și efecte care dau fiecărei piese o atmosferă cinematică și unică. Din această combinație de elemente, s-a născut un stil care conduce urechea către Grime, Dub și Hip Hop, accentul căzând întotdeauna pe tobe și bass.