Tabac

 Astăzi romaNecredinciosu’ vine să ne spună că el „dă sens la tot ce vede în jurul său” prin intermediul piesei „Holocaust”, lansată alături de Tabac, unde acesta este invitatul tânărului producător.

 Ei bine, după cum ne-a obișnuit pe celelalte piese ale sale cu mesaje puternice, și de această dată RomaN atacă instrumentalul produs de Tabac cu rime grele, culese din underground.

 Piesa „Holocaust” este un extras de ultimul album semnat de către Tabac, și anume „Past Forward”. Acesta a fost lansat în întregime în mediul online astăzi iar tracklist-ul său numără 11 piese, printre care și cea menționată mai sus.

 Pentru necunoscători, Tabac este un tânăr producător din Deva – membru Devastation Crew. Se pare că acesta a fost foarte implicat în realizarea materialului „Past Forward”, fiind cel care a dat „naștere” fiecărei piese, a realizat mix/master-ul și artwork-ul acestora, a filmat iar mai apoi a editat videoclipul piesei „Moments”(aceasta fiind singura piesă de pe album care beneficiază de un videoclip), pe care îl puteți viziona aici.

 Acesta a reușit să colaboreze cu romaNecredinciosu’, Lecsick, Beck Corlan și Andrei Morar aka Papa Urban, ale căror versuri s-au potrivit perfect cu instrumentalele produse de Tabac, creând un rezultat final demn de laudă.

Audiție plăcută!