
Aşteptam cu nerăbdare să vină ziua de 7 Martie să văd ce se va întâmpla pe scena din Suburbia, unde a avut loc ediţia cu numărul 7 a concursului Ultimatum pentru Artă, ce avea să găzduiască mc şi trupe din toată ţara.
Deşi ora de începere era menţionată pe afiş ca fiind 19.00, mi-am permis să întârzii pentru că îmi imaginam că se va lăsa cu aşteptat pe lângă bar. Şi am avut dreptate, am ajuns după ora 20.00 iar show-ul a început pe la 21.30. Până când am văzut ceva mişcare pe scenă, am avut ocazia să îl admir pe Dan Xan Yan la pupitru, într-un warm up mai liniştit iar mai apoi, pe unul dintre preferaţii mei, Fanas.
Cu mâna pe inimă spun că a fost pentru prima dată când am auzit în deschiderea unui show C.I.A. – Independenţi, una din piesele mele preferate de pe albumul băieţilor. Am ştiut din acel moment că mi-am ales locul potrivit pentru a-mi petrece seara de duminică. Nu am avut de aşteptat prea mult până când l-am văzut pe Zmili urcând pe scenă pentru a prezenta tot ce avea să se întâmple din acel moment până la acela în care “oamenii se vor grăbi să prindă ultimul metrou pentru a ajunge acasă”, adică până la sfârşitul concursului.
Fiecare concurent sau trupă înscrisă în concurs a interpretat 2 piese, pe parcurs publicul având ocazia să îşi voteze favoriţii. Primul din concurs a fost Gee Bee, din Miercurea Ciuc, care deşi a început relativ timid, şi-a luat revanşa în freestyle-urile de la sfârşit. După el a intrat AbSsent, un tânăr de 15 ani, care nu a reuşit să mă impresioneze decât prin energia de care dădea dovadă pe scenă şi uşurinţa cu care a trecut peste problemele legate de sunet, însă mai are timp să îşi cizeleze stilul. Din Bacău au venit Alexsay şi Antid8t, care ne-au povestit de paradisul lor numit “Bacăuwood” iar după ei, CDT, un “veteran” al concursului, şi-a încercat din nou norocul în cadrul acestui concurs.
După un mic freestyle de-al lui Fanas, Faptu Rap a intrat pe scenă, reprezentând Sălăjanul, fiind unii dintre cei mai aplaudaţi din acea seară. Venind tocmai din Orşova, băieţii de la Frecventze nu s-au speriat nici ei de problemele tehnice, fiind ajutaţi să treacă peste ele de un alt freestyle de-al lui Fanas.
Jmen din Piteşti s-a aflat la a treia participare la UPA, el fiind prezent pe scenă şi în 2007 şi 2008, însă în această ediţie nu a reuşit să demonstreze publicului că merită să ocupe unul din locurile fruntaşe. Katarsis, 3 tineri băieţi din Bucureşti, au reuşit cu greu să îl facă pe Fanas să nu îşi continue bucaţile de freestyle cu care începuse să ne obişnuiască, dar nici ei nu au avut norocul de a se clasa pe una din primele poziţii. Penultimul care a urcat pe scenă a fost Lu-K, un băiat de 19 ani care a fost unul din favoriţii publicului, poate şi datorită pieselor un pic mai comerciale decât cele care fuseseră prezentate mai devreme.
Eu am fost de părere că zicala “save the best for last” s-a aplicat în cazul lui O.N., care a încheiat concursul dedicând una din piese, “Niciodată nu-i de ajuns” Sînzianei. Mie chiar mi s-a părut a fi cea mai bună prestaţie din concurs, lucru pe care l-a dovedit O.N. şi prin cât de frumos a câştigat battle-urile de după.
Din momentul în care toţi băieţii şi-au terminat treaba, cutia cu cartonaşele de voturi a fost pusă la vedere şi toţi au început să îşi noteze favoriţii, în timp ce pe scenă s-a continuat întâi cu o sesiune de Open Mic, apoi cu un Battle Of Da Dome, când nici măcar Zmili şi Fanas nu au putut să se abţină să nu intervină cu câteva rime agresive şi cred că acesta a fost cel mai aşteptat moment al serii.
După ce am realizat cu toţii că ora ultimului metrou trecuse, Zmili a preluat foaia cu clasamentul de la juriu şi ne-a prezentat rezultatele, aşa cum sunt menţionate şi mai jos. Cei de pe primele 5 poziţii s-au calificat în runda a doua, pe care o aştept cu la fel de multă nerăbdare.
1. Faptu Rap
2. Gee Bee
3. Lu-K
4. O.N. cu dBM
5. CDT
6-7. AbsSent şi Frecventze
8. Alexsay şi Antid8t
9. Jmen
10. Katarsis
Până săptămâna viitoare, vă las cu pozele de mai jos şi cu gândul că încă mai sunt forţe proaspete în rap-ul tânăr din această ţară, lucru care nu poate decât să mă bucure. Felicitări celor care s-au calificat în runda a doua şi mult succes în continuare celor care nu au reuşit acelaşi lucru.
Enjoy!
Popularity: 9% [?]













































March 9th, 2010 at 1:52 pm
Interesanta seara,chiar m-am distrat, bafta pt urmatorii concurenti! Pace