Afis upa - finala8

Am ajuns și la punctul culminant a celui mai cunoscut concurs de promovare a artiștilor aflați la debutul unei cariere, care a contribuit de-a lungul timpului la nume precum El Nino, Gani, Lu-K Beats, Smokey, Viollent, Zmili, Euforic, Tke, Urbankart și alții. Iar deznodământul îl aflăm în seara de 13 aprilie, în Club Hangover din București la Ultimatum pentru Artă.

Regăsim în această finală doar ”actorii” princiali a acestui film. Ultimatum pentru Artă, care sunt într-un număr de 12. Aceștia se vor duela în concursul nostru național de trupe / MC pentru a intra în posesia premiilor în valoare de 3500 euro, acestea constând în promovare, studio, imagine și tot ce este necesar pentru a fi artist, iar partenerii principali fiind HipHopNews și BlackSheepSound. Dintre cei 12, doar unul va fi trecut în dreptul anului 2014 ca fiind câștigător, dar până la momentul respectiv îi amintim pe finaliștii Decku, Ssemne, Vorbă, KEV, Hexx & Yoz & Sone, Kae & OZN, Cos, Axum, Aspy, Strict, Skitt și MMC.

Prima ediție Ultimatum pentru Artă a avut loc în anul 2005, iar în prezent a ajuns ca un punct de reper pentru artiștii ce vor să-și arate calitățile într-un concurs bine organizat. De la prima ediție, Ultimatum pentru Artă nu a lipsit niciun an, fiind mai bine de 10 ani alături de voi. Mulțumirile merg către Florin Dumitru, cunoscut și ca CenzuraH, care își arată de ani de zile interesul pentru mișcarea hip hop.

Unic Production, unul dintre sponsorii principali și organizatorii acestui concurs, vă invită să luați parte la prezentarea oficială a membrilor label-ului, sub care vor activa în următoarea perioadă de timp. Se anunță foarte multe materiale interesante ce vor fi lansate pe parcursul acestui an.