1555761_749044615119752_436886424_n

Continuăm Ultimatum pentru Artă în Elephant Pub din capitală, care va găzdui și ce-a de a doua rundă a unuia dintre cele mai cunoscute concursuri de promovare a artiștilor aflați la debutul unei cariere și nu numai.

Concursul național de trupe / MC este organizat de Unic Production, în colaborare cu BlackSheepSound și HipHopNews, oferind premii în valoare de 3500 euro. Runda II îi va avea pe scena din Elephant Pub pe Axum, Sonic, Swift, MMC, COS, Boala, Aspy, RA’, Kae & OZN și Strict. Din cei 10 participanți, doar 5 vor intra în marea finala din Hangover, pe data de 13 aprilie. Din prima rundă, ce a avut loc în seara de 16 martie, au mers mai departe Decku, Vorbă, Ssemne, KEV și Skitt. Hexx, Yoz și Sone merg și ei mai departe fiind favoriții publicului, aceștia acumulând cele mai multe voturi din public. Arta de SubSol, Zapo și Stail au fost descalificați prin neprezentare.

După Ultimatum pentru Artă, sunteți invitați să luați parte la mini concertul susținut de câștigătorul ediției anterioare Faptu’ Rap, warm-up-ul fiind asigurat de Omu’ Plantă.