Underman

În ciuda faptului că legendele reprezintă ceva pur fantastic, cea scrisă de Underman conține bucăți rupte din realitatea zilelor noastre, și iată că astăzi „cântărețul singuratic” ne spune legenda sa prin intermediul celui mai nou material intitulat „Legenda cântărețului singuratic”.

La aflarea veștii că Underman va lansa un nou material nu am putut decât să mă bucur, la fel cum o făceam de fiecare dată când vedeam că acesta împărtășește cu ascultătorii săi o nouă „poveste” scrisă în versuri.

În ultimele săptămâni am putut să aflăm care este „Legenda cântărețului singuratic” dar și cum unii preferă să recurgă la „Fuga de la locul faptei”, sau să ascultăm un „Cântec pentru Mihai” – piese pe care Underman a hotărât să le lanseze pentru a ne prezenta atmosfera pe care o va crea noul album.

Așteptarea a luat sfârșit acum câteva ore când artistul anunța următoarele:

Legenda cântărețului singuratic este aici, mulțumesc mult incă odată tuturor celor implicați in acest proiect dar mai ales vouă celor care susțineți muzica mea și din pasiune și respect achiziționați cd-urile mele.

17 piese sunt capitolele ce alcătuiesc legenda cântărețului singuratic – piese ce reușesc să ne trezească toate simțurile.

Numele celor care s-au ocupat de producția albumului sunt Forsaar, Kenzo, Benson – producători alături de care Underman a mai colaborat, dar și Scârbă, Apr!g, H.B.B., Doru Beats, Libernote Music Production și Poetu Pervers.

Albumul a fost înregistrat în București la Unic Studio, iar mix/masterul au fost realizate de către DJ Undoo.

Invitații lui Underman sunt Tesla Cilum, Egris și Poetu Pervers alături de care a dat viață pieselor „Fuga de la locul faptei”, „Omul din cușcă” și „Podul de flori”.

Cu siguranță ați remarcat artwork-ul de o frumusețe aparte al albumului – acesta a fost realizat de Crețu Sorin, iar Cosmin Șuțu a avut grijă de editarea video.

„Legenda cântărețului singuratic” merită să fie cunoscută de toți oamenii ce pun preț pe muzica cu mesaj, iar cu această ocazie vă îndemn să cumpărați albumul în format fizic de aici.

Audiție plăcută!