IMG_1084

După cum ne-au obișnuit deja, cei de la Subcarpați vor lansa noul lor album, ”Pielea de găină” în cadrul Street Delivery. Astăzi a fost făcut anunțul că acest lucru se va întâmpla chiar în prima zi a evenimentului, adică vineri, 13 iuni, de la ora 21.00.

Profităm și noi de acest anunț ca să vă povestim câte ceva despre ce-am făcut lunea trecută. Atunci, am fost în Energiea să-l vedem pe Vali Umbră la GuerriLIVE. Alături de el pe scenă au urcat Bean, AFO și Infinitu’, oameni pe care e oricând o plăcere să îi auzi live. Adaugă o porție de Bogdan Șerban, niște oameni tare faini în public, bere rece și știi că ai avut o zi de luni reușită.

Piesele interpretate au fost în mare parte de pe albumul lui Vali Umbră, ”Observatorul Baba Novac”. Am vorbit și noi pe îndelete despre album aici. Iar voi puteți vedea o bună parte din piesele interpretate luni seara, aici.

Iar dacă tot am avut o zi de luni așa frumoasă, am profitat de ocazie și am făcut și o serie de poze, cu care vă și lăsăm, și sperăm să ne vedem în număr cât mai mare vineri seara pe Arthur Verona.

Credit foto: Cătălin Stroe